Statutul parlamentarilor, ADOPTAT în şedinţa de plen comun. Ce au modificat aleşii

Parlamentarii au adoptat, miercuri, în şedinţa de plen comun, Statutul senatorilor şi deputaţilor, modificând prevederea declarată neconstituţională de CCR. Astfel, plenul a dat undă verde deciziei potrivit căreia parlamentarii aflaţi în conflict de interese vor fi sancţionaţi cu diminuarea cu 10% a indemnizaţiei pe o perioadă de maximum 3 luni.
Iulian Tudor
17 apr. 2013, 09:14
Statutul parlamentarilor, ADOPTAT în şedinţa de plen comun. Ce au modificat aleşii

Modificarea Statutului a fost adoptată de parlamentari cu 343 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” şi 57 de abţineri.

Parlamentarii PDL s-au abţinut de la vot deoarece soluţia găsită de Comisia juridică de diminuare a indemnizaţiei parlamentarilor aflaţi în conflict de interese este şi „o rezolvare şi o nerezolvare a problemei”.

Potrivit senatorului Cristian Rădulescu, PDL susţine ca parlamentarii aflaţi în conflict de interese să fie sancţionaţi cu întreruperea mandatului şi a iniţiat în acest sens o propunere legislativă, scrie Mediafax.

Deputatul PPDD Radu Popa a precizat, la rândul său, că prelungirea dezbaterilor la Statut nu este în interesul nimănui şi că adoptarea acestui proiect a întârziat nepermis de mult. PPDD susţine că apartenenţa la forul legislativ nu trebuie să fie asociată cu privilegii.

Comisiile juridice din cele două Camere şi Comisia specială pentru Statut au decis, marţi, în şedinţă comună, să aplice pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese o sancţiune pecuniară de 10% din indemnizaţie pe o perioadă de maximum trei luni.

Decizia a fost adoptată cu majoritate de voturi, înregistrându-se o singură abţinere şi a fost luată ca urmare a ultimei hotărâri a Curţii Constituţionale, care a stabilit că un parlamentar aflat în conflict de interese nu poate fi sancţionat cu interzicerea participării la lucrările Parlamentului.

A doua sesizare a PDL privind Statutul parlamentarilor a fost admisă, în 3 aprilie, de Curtea Constituţională (CCR), în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea suspendării de la lucrările Parlamentului a aleşilor aflaţi în conflict de interese.

PDL a depus, în 21 martie, la CC, o nouă sesizare prin care solicita controlul de constituţionalitate asupra ultimei forme a Statutului deputaţilor şi senatorilor, adoptată de plenul comun al Parlamentului.

PDL susţinea, în noua sesizare, că unele dintre prevederile cuprinse în ultima formă a Statutului parlamentarilor, reexaminată de Parlament ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale care a admis primele obiecţii de neconstituţionalitate, sunt încă neconstituţionale.

Potrivit sesizării PDL, prin punerea de acord a Statutului parlamentarilor cu obiecţiile de neconstituţionalitate ridicate de Curte după prima sesizare, Parlamentul a menţinut soluţia sancţionării disciplinare pentru parlamentarii aflaţi în conflict de interese, reducând doar pedeapsa de la şase luni la o lună.

„Reducerea perioadei de sancţionare la o lună nu face ca textul astfel adoptat să fie constituţional, pentru că împiedicarea neconstituţională a exercitării mandatului există indiferent dacă această perioadă este de şase luni sau de o lună”, se menţiona în noua sesizare depusă de PDL.

Mai mult, PDL susţinea în sesizare că Parlamentul nu a pus de acord textul Statutului cu decizia Curţii Constituţionale, încălcând astfel prevederi exprese ale Constituţiei.

PDL mai arăta că unele dispoziţii din ultima formă a Statutului parlamentarilor, adoptată în 20 martie de Parlament, au fost introduse după ce Curtea a stabilit că acestea sunt neconstituţionale, referirea fiind făcută cu privire la menţionea abrogării oricăror prevederi legislative contrare textului proiectului de lege.

PDL susţinea totodată că implicaţiile aplicării unei astfel de prevederi nu pot fi cunoscute în acest moment pentru că organul consultativ de specialitate al Parlamentului, respectiv Consiliul Legislativ, nu a fost consultat iniţial, ci ulterior. În acest sens, PDL aprecia că introducerea prevederii în cauză depăşeşte limitele cererii de reexaminare.

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, în 20 martie, cu 360 de voturi „pentru” şi 38 „împotrivă”, Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma stabilită de Comisiile juridice şi de Statut, legea fiind reexaminată ca urmare a deciziei din 27 februarie a Curţii Constituţionale.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Adrian Mutu, propus la coşmarul FCSB-ului: “Salariu de un milion de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Clienții nu vor mai primi bonuri. Schimbarea pregătită pentru cumpărătorii din supermarketuri
Playtech.ro
De la ce vine prescurtarea USB. O folosim aproape zilnic, dar puțini știu ce înseamnă cele trei litere
Adevarul
Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Cele trei zodii care au noroc la bani toată luna octombrie. Horoscopul financiar le aduce o mulțime de reușite!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte