Târgul tradiţiilor populare, în Parcul Naţional

Bucureştenii sunt invitaţi, începând de joi şi până duminică, în Parcul Naţional, la o nouă ediţie a Târgului de tradiţii populare, eveniment de promovare a tradiţiilor autentice româneşti, un preambul la perioada sărbătorii pascale a creştinilor ortodocşi.
Filip Stan
17 apr. 2013, 18:24
Târgul tradiţiilor populare, în Parcul Naţional

Pe durata celor patru zile ale evenimentului, în perimetrul parcului vor fi amplasate circa 80 de standuri aranjate fiecare ca o mică gospodărie tradiţională românească, scrie agerpres.ro.

Potrivit Primăriei sectorului 2, din fiecare casă de gospodar va ieşi la lumină, pentru oaspeţii prezenţi, o parte a muncii fiecăruia: carne, brânzeturi, plăcinte, cozonaci, turtă dulce, miere, magiun, bulz, legume şi fructe proaspete, vin, dar şi produse de artizanat, unelte de gospodărie, vase şi oale din ceramică sau podoabe.

„Din micul sat ţărănesc adus în mijlocul oraşului, fiecare trecător poate poposi şi gusta din friptura la proţap, peşte gătit în zeci de feluri, pentru orice gust şi poate bea o cană de vin sau un pahar de bere. În tot acest timp, muzica şi veselia ne vor însoţi permanent”, se arată într-un comunicat al administraţiei locale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cât a fost darul la nunta de 500.000 de euro a lui Pescobar! Dumitru Dragomir: „Atât am dat! E în primele 3 din viața mea”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT