De ce i-a abandonat Guvernul pe românii din Ucraina. Dan Dungaciu: „Disprețul Kievului pentru București reprezintă una dintre marile înfrângeri ale României”

Sociologul Dan Dungaciu aduce critici aspre Guvernului României. Acesta a remarcat că spre deosebire de statele europene, chiar și față de vecinii maghiari și ucraineni, țara noastră nu are nicio ambiție, niciun proiect major asumat la nivel de executiv. 
Filip Stan
12 iul. 2023, 21:17
De ce i-a abandonat Guvernul pe românii din Ucraina. Dan Dungaciu: „Disprețul Kievului pentru București reprezintă una dintre marile înfrângeri ale României

Cunoscutul expert în securitate și geopolitică a lăsat de înțeles că „poziția ghiocelului” a Palatului Victoria a determinat din partea statelor din regiune o atitudine sfidătoare la adresa României.

De asemenea, directorul Institutului de Științe Politice (ISPRI) al Academiei Române a explicat de ce statul român i-a făcut uitați pe românii din Ucraina.

„România a pus între paranteze orice probleme, dispute cu Ucraina, în numele unui bine mai mare, ca să creeze un ‘buffer’, Ucraina, astfel încât să nu se mai învecineze cu Rusia. Ucraina trebuia să scoată din mentalul public chestiunea rusă.

Ucraina era menită să rezolve chestiunea rusă pentru români, obsesia noastră de 200 de ani de modernitate. Pentru asta am ignorat drepturile minorităților de-acolo, am ignorat orice altă problemă pe care am avut-o”, a comentat Dan Dungaciu, în emisiunea lui Marius Tucă, de la Gândul.

Dan Dungaciu anticipează acutizarea problemelor României, în relațiile cu vecinii

Potrivit expertului, Guvernul României merge „pe sârmă”. E posibil să nu obțină nimic. Nici drepturi pentru românii din Ucraina, nici un „stat tampon” al NATO și UE. În opinia lui Dungaciu, echipa de la Palatul Victoria ar trebui să ia exemplu de la Viktor Orban, în ceea ce privește dibăcia politică.

„Statul român n-a obținut nimic. Riscul pentru statul român este să n-ai nici ‘buffer’ și drepturile românilor de-acolo, anihilate.

Ungaria, de bine de rău, în viziunea ei singulară – incredibil cum a reușit să se strecoare așa nestrivită de niciun bocanc – va reuși după război să spună că ‘am transmis că statul maghiar este prezent’. Dar măcar ei au avut un proiect.

Proiectul nostru nu va reuși nici pe dimensiunea mare, geopolitică, nici pe cea cu drepturile”, a mai explicat Dungaciu, pentru sursa citată.

Avertismentul lui Dan Dungaciu: România este tratată cu dispreț până și de Ucraina și nu contează în politica mare

Potrivit sociologului, chiar în actualul context delicat, în care România sprijină necondiționat Ucraina, tot este umilită de vecinul din nord.

„Noi am avut o viziune strategică pe Ucraina, care din păcate, se va prăbuși. (…) Problema e că în România, nimeni nu discută niciun proiect strategic. Unde este partidul politic din opoziție care să spună, ‘ați greșit strategic’? (…)

Bătălia noastră ca stat occidental va fi pe discurs: cum să ieși din acest război, clamând cel puțin victoria. Pentru că asta va fi bătălia: pe discurs. Ce vei face când vei avea 1400 de km de graniță cu Ucraina și Moldova, fără șanse de integrare în NATO și UE? Ce vei face când vor fi acolo crize?

Restul sunt povești.

În momentul în care noi trebuie să votăm cedarea de suveranitate în spațiul european, pentru ca UE – o instituție supranațională – să se miște mai bine, dar Ucraina nu trebuie să cedeze nimic, niciodată. Eu mă refer doar la discurs. Discursul suveranist din România nici măcar nu preia asta.

Disprețul Kievului pentru București reprezintă una dintre marile înfrângeri ale României. La nivel de prestigiu, statul ăsta nu mai reprezintă mare lucru. Când Kuleba a devenit ministru de Externe, primul telefon a fost la Budapesta. La București, nu sună nimeni”, a mai precizat analistul de politică externă.

Între timp, românii din Ucraina continuă să plângă și să transmită semnale de alarmă, ignorate de Zelenski sau Iohannis. Vezi AICI câteva dintre poveștile emoționante.

Dacă Cernăuți ar mai fi fost parte a României, ar fi fost unul dintre cele mai mari din țara noastră.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Numită „cea mai mare cerșetoare de atenție”, Ivana Knoll a făcut furori pe stadion la CM 2026. Ținuta care a furat toate privirile
Capital.ro
Cei mai bogați fotbaliști de la CM 2026. Doi dintre ei au depășit pragul istoric
Playtech.ro
Apa care picură de la aerul condiționat te poate costa până la 5.000 de lei. Ce trebuie să știe proprietarii de apartamente
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?