Imagini de la simularea ATACULUI TERORIST din Capitală

Luptătorii de la Serviciul de Intervenţie şi Acţiuni Speciale au pus la cale, miercuri, în Bucureşti, o serie de acţiuni de simulare a salvării unui autobuz plin cu pasageri, deturnat de patru terorişti.
Iulian Tudor
18 apr. 2013, 07:02
Imagini de la simularea ATACULUI TERORIST din Capitală

Luptătorii SIIAS, sprijiniţi de echipe din Bulgaria, Cipru şi Grecia, au participat la o simulare care a urmărit salvarea unor ostatici din mâna unor terorişti.

Şeful SIIAS a precizat că, potrivit scenariului, patru terorişti au reuşit să deturneze un autobuz, iar 23 de călători au fost luaţi ostatici. Răpitorii au cerut câte un milion de dolari pentru fiecare om eliberat şi o declaraţie a „ministrului european pentru justiţie”.

După lungi negocieri, forţele de ordine au intervenit şi au reuşit să elibereze ostaticii şi să îi imobilizeze pe agresori.

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a fost încântat de acest exerciţiu.

„Am vrut doar să adresez mulţumiri acestor oameni, acestor băieţi, că toţi sunt tineri, puternici şi luptători, şefilor lor care i-au antrenat, celor de la Bruxelles care ne ajută sub toate aspectele, inclusiv sub aspectul financiar şi sperăm ca într-o bună zi românii chiar să intre pe deplin în această comunitate Schengen„, a declarat Radu Stroe.

Exerciţiul intitulat „Common Challenge” este organizat de reţeaua ATLAS, o asociaţie formată din unităţile speciale de poliţie din cele 27 de state membre care activează în combaterea terorismului, şi se va derula în România, Austria, Belgia, Irlanda, Italia, Letonia, Slovacia, Spania şi Suedia.

Citeşte şi Cum reacţionează România când teroriştii deturnează un autobuz RATB

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cât a fost darul la nunta de 500.000 de euro a lui Pescobar! Dumitru Dragomir: „Atât am dat! E în primele 3 din viața mea”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT