Justiţia din Pakistan a ordonat arestarea fostului preşedinte Pervez Musharraf

Un tribunal din Pakistan a ordonat joi arestarea fostului preşedinte Pervez Musharraf, reîntors recent din autoexil cu speranţa de a participa la alegerile generale, în legătură cu demiterea unor judecători pe vremea când era în fruntea statului.
Iulian Tudor
18 apr. 2013, 07:48
Justiţia din Pakistan a ordonat arestarea fostului preşedinte Pervez Musharraf

„Avocatul nostru a solicitat prelungirea eliberării pe cauţiune în cazul judecătorilor”, a declarat Muhammad Amjad, un purtător de cuvânt al formaţiunii politice a lui Musharraf, scriu agenţiile străine de presă, potrivit Agerpres.

„Cei care îl acuză nu au venit cu argumente serioase în favoarea arestării sale. Noi considerăm deci că libertatea pe cauţiune ar fi trebuit să fie prelungită fără probleme, dar, spre marea noastră surpriză, judecătorul a respins prelungirea şi a dispus arestarea lui Musharraf”, a adăugat el.

Acelaşi tribunal a prelungit recent până joia aceasta eliberarea pe cauţiune a lui Musharraf în acest caz. Generalul în retragere, care a asistat la audiere, a părăsit imediat tribunalul din Islamabad sub protecţia gărzilor sale de corp.

Pervez Musharraf este liderul APLM (All Pakistan Muslim League), un partid creat în exil şi care nu are niciun deputat în legislativ. Pe de altă parte, un tribunal pakistanez a decis în această săptămână că fostul preşedinte este ineligibil pentru alegerile generale din 11 mai.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
„Ne-a omorât Ofri Arad!” Gigi Mustață îl face praf pe fotbalistul transferat de Meme Stoica la FCSB
Capital.ro
Facturile la energie vor crește la iarnă. Bușoi: Nu cu 50%. Ajutorul de 50 de lei ar putea fi majorat
Playtech.ro
Programul de 15.000 de lei pentru prosumatori. Nu contează cine se înscrie primul pentru baterii: cum se calculează punctajul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Ultimele imagini cu Toni Doboș, marele fotbalist și antrenor român. Cum arată astăzi, de ziua lui, la aproape 20 de ani de la teribilul accident Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte