Grupul Tinmar alocă aproximativ 150 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă

În decursul ultimilor 3 ani, Grupul Tinmar a continuat strategia de dezvoltare printr-o politică de achiziții de parcuri fotovoltaice în funcțiune.
Alina Costache
20 iul. 2023, 16:24
Grupul Tinmar alocă aproximativ 150 milioane de euro pentru investiții în energie regenerabilă

Accelerarea tranziției către energia regenerabilă este un obiectiv economic necesar pentru asigurarea independenței energetice a Uniunii Europene și îndeplinirea angajamentelor asumate prin Acordul Green Deal (Pactul Verde European).

“Strategia Grupului Tinmar, încă din 2011 a fost concentrată pe înființarea și dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă, urmând practic un curs etapizat conform planurilor multianuale stabilite în cadrul companiei.
Astfel, în 2012, Grupul a început prima etapă a planului investițional, dezvoltând de la zero proiecte fotovoltaice cu o putere instalată de 50 Mwp.

În decursul ultimilor 3 ani, Grupul Tinmar a continuat strategia de dezvoltare printr-o politică de achiziții de parcuri fotovoltaice în funcțiune. Compania a investit în acest sens peste 50 de milioane de euro, reușind astfel să își dubleze capacitatea instalată din portofoliu, operând în prezent peste 105Mwp putere instalată în parcuri fotovoltaice.”, a declarat Carla Corb, Marketing & Corporate Communication Director al Grpului Tinmar.

În linie cu politicile de decarbonizare și independența energetică a Uniunii Europene, pentru a ne putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră, este nevoie ca energia din surse regenerabile să aibă o pondere mai mare în mixul energetic și să asigurăm o mai mare eficiență energetică. În acest scop, Grupul Tinmar alocă pentru investiții în energie regenerabilă un capital de aproximativ 150 milioane de euro pentru următorii 3 ani de zile pentru a continua politica de expansiune.

Astfel, compania are 3 direcții strategice investiționale:
O primă componentă investițională se referă la parteneriatul cu CEO către care compania va aloca peste 50% din capitalul investițional. Astfel se vor pune în funcțiune:
– 4 centrale fotovoltaice împreună cu CE Oltenia – capacitatea instalată de 280 MWp, până în 2025
– la care se adaugă o centrală pe gaz cu o putere instalată de minim 475MW, până în 2027.

Pentru derularea acestui Parteneriat cu Grupul CE Oltenia, au fost înființate societăți cu capital mixt Tinmar Energy și CE Oltenia, după cum urmează:
– Proiectul 1, Societate mixtă de tip SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de 83 MW – SE Rovinari;
– Proiectul 2, Societate mixtă SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic de 112 MW- SE Turceni;
– Proiectul 3, Societate mixtă SPV privind implementarea unui parc cu putere instalata de 66MW Pinoasa, SE Rovinari;
– Proiectul 4, Societate mixtă SPV, privind implementarea unui parc fotovoltaic de 19 MW Bohorelu SE Rovinari;
– Proiectul 5, Societate mixtă SPV privind implementarea unui bloc de minim 475 MW pe gaz natural la SE Turceni.

În data de 17.07.2023 în prezența Dlui Ministru al Energiei, Sebastian Burduja, părţile au semnat contractele de finanțare pentru cele 5 proiecte. Proiectele vor beneficia de finanțare din Fondul pentru modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor pentru parcurile fotovoltaice și de 50% pentru centrala pe gaz CCGT Turceni. Conform calendarului estimativ, parcurile fotovoltaice vor fi operaționale în 2024 iar centrala pe gaz în 2026.

Aceste contracte de finanțare reprezintă un pas important în direcția unei economii verzi și durabile, oferind oportunități de creștere și dezvoltare pentru România.

O a doua componentă investițională va fi alocată pentru achiziționarea de parcuri operaționale, în timp ce a treia componentă investițională, va fi alocată dezvoltării și construcției de parcuri fotovoltaice de la zero, inclusiv cu baterii de stocare.

„Pe termen mediu, ne dorim să depășim 1 GWP în capacități de producție deținute în proprietate sau în operare.” A declarat Carla Corb – Marketing & Corporate Communication Director – Tinmar Energy.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
FCSB se întărește din SuperLiga! Mihai Stoica: “Zilele astea va semna, are niște mici probleme de rezolvat!”
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Cât e amenda dacă parchezi pe locurile destinate femeilor însărcinate sau părinților cu copii mici
Adevarul
„Lui Trump îi va plăcea de Nicușor Dan”. Soluțiile unei experte de la Washington pentru reinventarea relațiilor româno- americane
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Apropiații își iau rămas-bun de la Ștefania Szabo. Cuvintele îndurerate rostite de colegi la căpătâiul acesteia: „Uită-te la ea...”
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Începe recrutarea! Femeile vor intra în armată
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai