Rezultate Definitivat 2023. Ministerul Educației a afișat notele obținute de profesori

Rezultatele pentru examenul de Definitivat 2023 au fost publicate de Ministerul Educației. Notele obținute de profesori la examenul de definitivat sunt publice în centrele de examen, dar și pe site-ul dedicat examenului, definitivat.edu.ro.
Alina Andrei
25 iul. 2023, 11:35
Rezultate Definitivat 2023. Ministerul Educației a afișat notele obținute de profesori

Rezultate Definitivat 2023. Ministerul Educației a anunțat că rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 76.97%, în creștere cu peste 6% față de anul anterior (70,80% ) și cu aproape 4% față de anul 2021 (72,90%). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate astăzi, 25 iulie, ora 11:00, pe site-ul dedicat, definitivat.edu.ro, dar și în centrele de examen.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă, 5.905 candidați cu medii între 8 și 10 (dintre aceștia, 117 candidați au promovat cu media 10.)

Pentru a fi declarat promovatun candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisăNota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

Rezultate înregistrate la proba scrisă (parte constitutivă a examenului).

Proba scrisă a fost susținută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenți la proba scrisă 8.008 candidați (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:

  • au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • dețin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
  • au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre aceștia, 330 de candidați s-au retras, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.029 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 131 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 421 de candidați au primit note între 9,50 și 9.99.

Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 394 de candidați.

Rezultate Definitivat 2023.

Rezultate Județul Alba

Rezultate Județul Argeș

Rezultate Județul Arad

Rezultate Municipiul București

Rezultate Județul Bihor

Rezultate Județul Bistriţa-Năsăud

Rezultate Județul Brăila

Rezultate Județul Botoşani

Rezultate Județul Braşov

Rezultate Județul Buzău

Rezultate Județul Cluj

Rezultate Județul Călăraşi

Rezultate Județul Caraş-Severin

Rezultate Județul Constanța

Rezultate Județul Covasna

Rezultate Județul Dâmbovița

Rezultate Județul Dolj

Rezultate Județul Gorj

Rezultate Județul Galaţi

Rezultate Județul Giurgiu

Rezultate Județul Hunedoara

Rezultate Județul Harghita

Rezultate Județul Ilfov

Rezultate Județul Ialomița

Rezultate Județul Iaşi

Rezultate Județul Mehedinți

Rezultate Județul Maramureş

Rezultate Județul Mureş

Rezultate Județul Neamț

Rezultate Județul Olt

Rezultate Județul Prahova

Rezultate Județul Sibiu

Rezultate Județul Sălaj

Rezultate Județul Satu-Mare

Rezultate Județul Suceava

Rezultate Județul Tulcea

Rezultate Județul Timiş

Rezultate Județul Teleorman

Rezultate Județul Vâlcea

Rezultate Județul Vrancea

Rezultate Județul Vaslui

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 25 iulie (până la ora 20:00) și miercuri, 26 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează în centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 1 august.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
În noaptea de 28 august, Luna Sturionului schimbă energia zodiilor. Cine este cel mai puternic afectat de Luna Plină
Fanatik.ro
Ararat-Armenia – Universitatea Craiova, meci cu miză de milioane de euro. Felgueiras: „Acesta e singurul gând al nostru”
Capital.ro
Vești pentru milioane de pensionari: ce spune Ministerul Muncii despre a 13-a pensie
Playtech.ro
Cât trebuie să plătești pentru a rămâne asigurat la sănătate de la 1 septembrie 2026. Schimbarea care îi vizează pe românii fără venituri
Adevarul
Fostul emisar special al SUA pentru Ucraina îl compară pe Putin cu Hitler: „Îngrijorarea mea: vom ajunge la un al Treilea Război Mondial”
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Cel puțin 165 de morți și sute de persoane dispărute în urma viiturilor din Nepal și Tibet. Care a fost cauza dezastrului
iamsport.ro
Ofertă concretă de la Cadiz pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova. Spaniolii oferă aproape 3 milioane de euro
MediaFlux
Horoscop 27 august. O zi a adevărurilor și a surprizelor! Ce zodii își schimbă planurile și cine primește o veste importantă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat