Prigoană a fost părăsit de roşcată: Doamna doctor nu mai vrea circ

Când viaţa amoroasă a lui Silviu Prigoană părea să intre pe un făgaş normal, idila dintre afacerist şi doctoriţă s-a terminat brusc. După doar o lună de tandreţuri, Prigoană a mărturisit că roşcata lui s-a săturat de tot circul şi a încheiat relaţia. 
Alina Costache
19 apr. 2013, 13:40
Prigoană a fost părăsit de roşcată: Doamna doctor nu mai vrea circ

„Nu am fost uniţi ca să ne despărţim, dar doamna doctor nu mai vrea circ, iar eu am fost de acord. Ea crede că e prea mare circul în care a fost introdusă fără voia ei şi a hotărât că e mai bine, o perioadă, până lucrurile se liniştesc, să avem un timp de linişte, fiecare cu viaţa lui. Când se va termina circul vom vedea ce şi cum, până atunci, asta e”, a spus Silviu Prigoană, potrivit cancan.ro.

Femeia alături de care Prigoană spera să-şi refacă viaţa are 34 de ani, e divorţată, are o fiică de doi ani şi jumătate, este medic şi asistent la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”.

Citeşte şi: Adriana Bahmuţeanu, ÎN LACRIMI: „A fost bărbatul meu, nu e simplu”. Află ce o afectează

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
Capital.ro
Regula RAR. Mașinile care pot pica ITP-ul. Ce șoferi trebuie să înlocuiască obligatoriu rezervorul după 10 ani
Playtech.ro
Ce fac grecii ca să scape de peștele-iepure. Măsura luată pentru protejarea turiștilor
Adevarul
SURSE Cine e premierul dorit de PSD și de Nicușor Dan. PNL, dispus să negocieze
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ea este femeia din Tulcea care și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo a semnat cu o nou-promovată
MediaFlux
Mai mulți bani la pensie. Cât se va plăti din luna iunie 2026
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?