Ucraina prelungeşte legea marţială şi amână alegerile legislative din octombrie

Ucraina a introdus legea marţială la 24 februarie 2022, ziua în care Rusia şi-a lansat invazia la scară largă. De atunci, legea care interzice bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani să părăsească ţara, a fost prelungită de mai multe ori.
Filip Stan
27 iul. 2023, 23:32
Ucraina prelungeşte legea marţială şi amână alegerile legislative din octombrie

Parlamentul ucrainean a votat joi pentru prelungirea legii marţiale cu încă 90 de zile, până la 15 noiembrie, excluzând astfel posibilitatea organizării de alegeri legislative în octombrie, relatează Reuters.

Ucraina a introdus legea marţială la 24 februarie 2022, ziua în care Rusia şi-a lansat invazia la scară largă. De atunci, legea care interzice bărbaţilor cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani să părăsească ţara, a fost prelungită de mai multe ori.

Iaroslav Jelezniak, membru al parlamentului, a declarat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că o majoritate covârşitoare a legislatorilor a votat pentru prelungirea legii marţiale.

Alertă în Marea Neagră. Rusia a notificat Bulgaria că va efectua manevre militare
Alegerile nu pot fi organizate în timpul cât este în vigoare legea marţială şi, în condiţiile în care alegătorii ar fi trebuit să meargă la urne în octombrie pentru a alege un nou parlament, aceasta va fi prima dată când un scrutin naţional important este amânat din cauza războiului, deşi măsura nu este neaşteptată.

Ucraina ar trebui să organizeze şi alegeri prezidenţiale în luna martie a anului viitor.

CNN: Contraofensiva Ucrainei se intensifică după luni de progrese lente

După două luni de progrese lente şi prea puţin semnificative pe câmpul de luptă, Ucraina pare să îşi intensifice contraofensiva, desfăşurând mii de soldaţi suplimentari pe frontul sudic şi semnalând o nouă fază a operaţiunii, au declarat pentru CNN oficiali americani şi ruşi.

Ucraina a angajat mai multe forţe în sud-estul ţării, semn că Kievul a identificat potenţiale slăbiciuni în liniile de apărare ruseşti, au declarat doi oficiali americani pentru CNN.

La începutul lunii iunie, când a declanşat contraofensiva, armata ucraineană a reţinut şi nu a angajat în luptă un număr mare de trupe antrenate, unele echipate cu arme occidentale mai puternice. Deşi păstrează încă o anumită putere de luptă în rezervă, acum a desfăşurat „grosul” forţelor destinate contraofensivei, a declarat unul dintre oficialii americani. Impulsul pare să fi adus unele rezultate. Contraofensiva a străpuns unele elemente ale liniilor defensive ruseşti din sud-est, a declarat oficialul american, iar unităţile de rezervă au intrat în acţiune pentru a profita de această oportunitate.

 

Un oficial militar rus a recunoscut că forţele ucrainene au reuşit miercuri să străpungă, pe trei secţiuni, prima linie de apărare a Rusiei în zona frontului din Zaporojie.

„Al doilea val al contraofensivei (ucrainene) a început” pe frontul din Zaporojie, a declarat Vladimir Rogov, membru al administraţiei militaro-civile instalate de Rusia în regiune. Trupele ucrainene au reuşit să pătrundă „în urma mai multor valuri de atacuri, cu peste 100 de unităţi de vehicule blindate”, a adăugat Rogov, precizând că lupte grele sunt în curs de desfăşurare de-a lungul frontului sudic.

Armata ucraineană nu a comentat în detaliu situaţia din zonă, dincolo de a spune că operaţiunile sale ofensive de-a lungul frontului sudic „avansează treptat”.

Rogov a mai spus că forţele ruseşti îşi folosesc întregul arsenal, inclusiv lovituri aeriene, pentru a respinge unităţile ucrainene care desfăşoară asaltul, despre care a afirmat că sunt echipate şi antrenate de Occident. „Luptătorii din aceste brigăzi au fost instruiţi în străinătate, iar brigăzile însele sunt echipate cu echipamente militare occidentale, inclusiv tancuri Leopard şi Bradley (vehicule de luptă pentru infanterie – n.r.)”, a scris el pe Telegram.

Raport devastator. O parte din armele furnizate de SUA în Ucraina au ajuns pe piaţa neagră
Preşedintele rus Vladimir Putin însuşi a recunoscut joi că „ostilităţile s-au intensificat şi într-un mod semnificativ” pe linia frontului, dar i-a contrazis pe oficialii săi de pe teren afirmând că asaltul Ucrainei a fost respins. „Inamicul nu a avut succes în niciuna dintre zonele de confruntări. Toate încercările de contraofensivă au fost oprite, iar inamicul a fost respins cu pierderi grele”, a declarat liderul rus.

Brigada 47 ucraineană, care este implicată în ofensivă, a confirmat pentru CNN că a continuat înaintarea, spunând: „Infanteria avansează. Artileria acoperă. Echipajele Bradley distrug infanteria inamică şi echipamentul lor”.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că aliaţii occidentali ai Ucrainei „se pot aştepta ca (Ucraina) să continue să preseze” linia frontului. Austin nu a comentat statutul contraofensivei sau detalii specifice câmpului de luptă, dar a spus că Ucraina şi-a „păstrat efectivele şi echipamentele”, chiar şi în timp ce forţele ei îşi croiesc în mod deliberat drum prin câmpuri minate şi alte obstacole.

„Ucraina este bine pregătită şi bine antrenată pentru a avea succes şi, aşa cum m-aţi auzit spunând săptămâna trecută, au luptat din greu, şi-au croit drum prin câmpurile de mine şi alte obstacole, dar au încă multă putere de luptă”, a declarat Austin la o conferinţă de presă în Papua Noua Guinee, alături de prim-ministrul ţării.

O intensificare a ofensivei ar fi o veste binevenită pentru Ucraina şi aliaţii săi după săptămâni de progrese limitate pe teren. Luptele s-au dovedit mai dure decât anticipau unii, în ciuda faptului că naţiunile occidentale au donat ajutoare în valoare de miliarde de dolari pentru a consolida puterea militară a Kievului şi au trimis sute de soldaţi la antrenamente.

Kievul spune că susţinătorii săi occidentali nu fac presiuni asupra ţării pentru a avea rezultate rapide. Statele Unite au furnizat recent forţelor ucrainene muniţii cu dispersie, iar acum se pare că iau în considerare trimiterea de sisteme de rachete tactice, rachete ghidate cu o rază de acţiune de până la 300 de kilometri. La rândul lor, Franţa şi Regatul Unit au livrat sau s-au angajat să furnizeze Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune.

În acelaşi timp, Ucraina a investit masiv în dezvoltarea de drone, semnând cu peste 40 de companii ucrainene pentru a dezvolta drone care să fie utilizate în conflict. Prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat că producţia de drone a crescut de zece ori în Ucraina în ultimul an.

Cu toate acestea, unii oficiali militari ucraineni au remarcat recent că avantajul Rusiei în războiul electronic a diminuat eficienţa operaţiunilor cu drone.

Între timp, Ucraina s-a luptat să respingă un val de lovituri ruseşti împotriva oraşului Odesa din sudul ţării, apărarea sa aeriană neputând face faţă tipurilor de rachete pe care Moscova le-a folosit pentru a bombarda regiunea în ultimele zile.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Casa Albă, anunț important pentru România. Omul pe care Donald Trump vrea să-l trimită la București
Capital.ro
Șoferii care trebuie să schimbe permisul de conducere. UE a impus o nouă regulă. Termen final, 19 ianuarie 2026
Playsport.ro
Descoperirea care șochează despre telefonul lui Trump: nici patriotic, nici american nu este
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Meta vine cu noutăți pentru WhatsApp. Ce se schimbă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Capital.ro
S-a stins o figură emblematică ale sportului românesc. A evoluat în prima Ligă. Lasă în urmă o moștenire greu de egalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Decizie privind recalcularea pensiilor de către casele de pensii! Deputații au votat prelungirea până la 30 iunie 2026
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană