Asociaţia Pro Infrastructură contestă imaginea de cel mai bun „drumar” a lui Umbrărescu: „S-a întins mai mult decât îi e plapuma şi profită de lenea CNAIR”

Asociația Pro Infrastructură (API), unul dintre ONG-urile care monitorizează marile proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, avertizează asupra faptului că UMB, cel mai puternic constructor din România ,,s-a întins mai mult decât îi e plapuma”, iar pe câteva șantiere are o mobilizare slabă, în ciuda așteptărilor foarte mari.
Mircea Filipescu
04 aug. 2023, 12:07
Asociaţia Pro Infrastructură contestă imaginea de cel mai bun

O explicație pentru ritmul redus de pe unele tronsoane poate fi mobilizarea peste așteptări ale firmelor lui Umbrărescu pe alte loturi, cum ar fi Autostrada A 0 Nord Lotul 2 (inaugurare la toamnă, cu un an înainte de contract) sau pe loturi din Autostrada Moldovei.

Altfel spus, potrivit Economedia, prin inaugurările înainte de termen de până acum, UMB a creat o așteptare în piață că poate continua cu motoarele turate, deși (cu aprox. 5000 de drumari angajați) a contractat lucrări pentru peste 400 de kilometri de Autostradă și Drum Expres.

De asemenea, API susține că UMB ar profita de ,,bâlbele și lenea CNAIR”, preluând un model deja consacrat de la alți constructori neserioși :

,,UMB, rușinos pe DEx 12 Colonești-Pitești. Din păcate, acesta este unul din șantierele unde se vede foarte clar ceea ce v-am avertizat încă din 2022 că se va întâmpla: depășirea capacității grupului de companii UMB. Simplu spus, cei de la UMB s-au întins mai mult decât le e plapuma. Au luat mai mult decât pot duce… la viteza și seriozitatea cu care ne-au obișnuit.

Cifrele seci: au ajuns la 22% stadiu fizic la sfârșit de iunie, adică la aproape doi ani de la semnarea contractului (17.08.2021) care stipulează 12 luni de proiectare plus alte 24 de execuție. Așadar termenul de finalizare este noiembrie 2024, 3 ani de la emiterea ordinului de începere din 15.11.2021. Cu alte cuvinte, antreprenorul trebuie să pună în teren aproximativ 75% în cele 15 luni rămase, 5% pe lună în medie.

Citeşte şi: EXCLUSIV Andreea Creţulescu anunţă că gaura de la buget ajunge la 100 de miliarde de lei: „În Romania, un angajat de la stat este echivalent cu 3 la privat”

Perfect fezabil pentru acel UMB pe care-l știm. Dar vedem un UMB obosit și întins dincolo de maximum pe 410 de kilometri de autostradă și drum expres, plus alte câteva proiecte mai mici. Iar cei aproape 32 de kilometri dintre Colonești și Pitești (Oarja) reflectă perfect noua realitate. Lotul nu este ocolit nici de cel mai rușinos semn al mobilizării slabe: zonele verzi cu vegetație răsărită pe aliniamentul drumului după ce s-a decopertat terenul sau chiar s-au așternut straturi de umplutură. Nici nu ne aducem aminte ultima dată când am văzut așa ceva pe un șantier UMB.

Este drept, au fost (și mai sunt) blocaje birocratice independente de constructor, cum ar fi exproprierile suplimentare și aprobarea soluțiilor finale în nodul A1/Oarja și la Albota, dar și veșnicele păduri care trebuie scoase din circuitul forestier. Dar chiar și așa, cei de la UMB au front de lucru suficient unde pot munci nestingheriți… și nu o fac. Așa că prognosticul nostru este rezervat: doar sperăm ca antreprenorul să nu iasă (prea tare) din termenul contractual, noiembrie 2024.

Dar, cu mobilizarea actuală demnă mai degrabă de companii din Grecia, Italia și Turcia pe care nici nu vrem să le numim, UMB va ajunge la Pitești abia prin vara lui 2025.”, arată API.

Citeşte şi: Omul de afaceri Marian Răuţă a făcut infarct. Primarul Piteştiului: „Un om excepţional, condoleanţe familiei!”

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Rapid, gata să-i dea o nouă lovitură FCSB în mercato. Acord cu un internațional român din Italia
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Metoda bunicilor pentru a răcori casa când e caniculă. Costă câțiva lei și funcționează surprinzător de bine
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cornel Dinu și conflictul care l-a costat titlul de ”Antrenorul secolului” în fotbalul românesc: ”Ce stau să-ți explic ție? Tu oricum nu înțelegi”
MediaFlux
Câți bani câștigă femeia care îi face curat lui Mihai Trăistariu. Artistul a dezvăluit ce salariu îi oferă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?