Ce trebuie să ştii dacă eşti furat în autobuz. Cum îţi poţi recupera bunurile

Din ce în ce mai mulţi bucureşteni sunt victime ale hoţilor de buzunare. Pentru a ameliora fenomenul infracţionalităţii în mijloacelor de transport în comun, RATB a instalat camere video în majoritatea autobuzelor şi troleibuzelor. Având în vedere că spaţiul de stocare a imaginilor este mic, timpul în care trebuie să depuneţi plângere la poliţie este limitat. În plus, în curând, 200 de oameni ai legii vor umbla prin autobuze şi metrouri în căutarea infractorilor.
Cristiana Ionescu
24 apr. 2013, 05:15
Ce trebuie să ştii dacă eşti furat în autobuz. Cum îţi poţi recupera bunurile

Pentru a combate fenomenul hoţilor de buzunare, RATB a dotat autobuzele şi troleibuzele cu sisteme de monitorizare video. Astfel, imediat ce ai constatat că ai fost furat trebuie să te adresezi organelor de poliţie care la rândul lor vor solicita Regiei de Transport filmările din ziua respectivă din vehiculul în care ai fost tâlhărit.

În cât timp trebuie să depui plângere la Poliţie

Ce trebuie să ştii este faptul că plângerea la Poliţie trebuie făcută imediat după ce ai fost furat, pentru ca mai departe oamenii legii să solicite filmările din vehiculul în care ai fost jefuit în mai puţin de 72 de ore, timp în care imaginile dintr-un autobuz rămân stocate.

După cele 72 de ore înregistrările se şterg automat din cauza spaţiului mic de stocare.

Primim foarte multe solicitări de la Poliţie, problema este că imaginile sunt stocate 72 de ore. Dacă solicitarea de la Poliţie nu se face în intervalul acesta, din păcate, înregistrarea se pierde. Din cauza spaţiului de stocare limitat nu putem înregistra mai mult de 72 de ore. Poliţia trebuie să ne sesizeze mai repede de 72 de ore pentru a putea lua hardul de pe maşina respectivă„, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET Adrian Câmpurean, directorul RATB.

Poliţiştii pornesc în căutarea hoţilor de buzunare prin autobuze şi metrouri

Tot cu scopul de a diminua infracţionalitatea în mijloacele de transport în comun şi de a depista hoţii de buzunare, RATB va colabora cu Direcţia Generală de Poliţie Bucureşti.

Astfel, aproximativ 200 de poliţişti vor umbla prin mijloacele de transport în comun din Capitală şi prin metrouri in căutarea hoţilor de buzunare. Cei 200 de oameni ai legii fac parte dintr-o brigadă înfiinţată special în acest scop în cadrul Poliţiei Capitalei.

Citeşte şi Bucharest City Tour îşi va schimba faţa. Ce surprize pregăteşte RATB turiştilor din Capitală

Din păcate, furturile din buzunare şi din genţi a crescut cu 16% în 2012, ajungând la aproape 4.000. Circa 200 de infractori au fost cercetaţi în dosare de furturi, cei mai mulţi dintre ei fiind arestaţi preventiv.

Cum să evităm să fim furaţi în vehiculele RATB

Pentru a preveni pe cât posibil să fim victima infractorilor, Poliţia Româna ne oferă câteva recomandări cu caracter preventiv:

– când aşteptaţi autobuzul sau alt mijloc de transport în comun în staţii aglomerate, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;

– evitaţi să citiţi în mijloacele de transport în comun deoarece atenţia vă este diminuată şi puteţi deveni cu uşurinţă victimele hoţilor de buzunare;

– dacă în aglomeraţie vă simţiţi înconjuraţi de persoane dubioase căutaţi să vă schimbaţi locul;

– poziţionaţi geanta în faţa dumneavoastră, iar dacă e posibil, între dumneavoastră şi un punct fix în autovehicul;

– nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;

– nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;

– urmăriţi cu atenţie persoanele care transportă, obiecte de îmbrăcaminte sau plase goale pe mână; un hoţ se foloseşte de astfel de obiecte când operează, ca să-şi ascundă mâna de privirile străine;

– nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi cel mai des vizitate de către hoţi;

– dacă transportaţi sume mari de bani, evitaţi deplasarea cu mijloacele de transport în comun; apelaţi la o cunoştinţă cu autoturism sau luaţi un taxi, de preferat de la o companie cunoscută, unde vă veţi aşeza pe locurile din spate.

De cele mai multe ori bandele de hoţi îşi aleg victimele din rândul femeilor, persoanelor în vârstă şi minorilor. Autorităţile încurajează bucureştenii să nu ezite să sune la 112 în momentul în care îşi dau seama că au fost jefuiţi.

Citeşte şi MODIFICĂRI TARIFARE la RATB. Ce schimbări propune Regia. De ce nu există PANOURI ORARE în staţii

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
„E adevărat că ați fost lucrat la CFR Cluj?”. Cristi Balaj, reacție neașteptată în direct: „Am întors și celălalt obraz”
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Calculul care îţi arată exact dacă poţi plăti sau nu un credit bancar. Ce trebuie să faci înainte de a merge la bancă?
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Cine era românul care a murit după prăbușirea turnului de la Roma. Bărbatul a fost scos de sub dărâmături după 12 ore. Întreaga operațiune s-a desfășurat sub privirile neputincioase ale soției
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Meteo 4-5 noiembrie 2025. Temperaturile scad radical. ANM anunță și 0 grade Celsius
stirilekanald.ro
Crima care a cutremurat Iașul. Bunicuța cu mulți amanți, găsită moartă pe câmp. Ucisă de doi tineri, iar ultimele clipe din viața sa au fost un chin
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai