Luna plină influenţează rechinii. Află ce se întâmplă cu ei atunci

Luna plină şi apele mai calde au efectul de a determina anumite specii de rechini să înoate spre adâncimi mai mari, conform unui nou studiu publicat în ultimul număr al revistei PLOS ONE.
Filip Stan
15 oct. 2014, 01:57
Luna plină influenţează rechinii. Află ce se întâmplă cu ei atunci

De-a lungul a aproape 3 ani, cercetători din Australia au urmărit 39 de rechini de recif (Carcharhinus amblyrhynchos), în mare parte femele, care trăiesc în apropierea recifurilor din Palau, Micronezia, la est de Filipine, scrie Agerpres.

În perioada de iarnă ei au observat că rechinii rămâneau mai aproape de suprafaţă, la o adâncime medie de 35 de metri, unde apa era considerabil mai caldă. În perioada de primăvară, când temperatura apelor a început să crească, rechinii au plonjat spre adâncimi medii de 60 de metri.

Rechinii îşi pot modifica şi în funcţie de Lună comportamentul, coborând la adâncimi mai mari atunci când este Lună plină şi revenind spre suprafaţă în perioada de Lună nouă.

Există studii acvatice care au indicat faptul că şi alte specii de peşti, precum peştele spadă dar şi mai multe varietăţi de ton, coboară la adâncimi mai mari în funcţie de stadiile selenare. Conform concluziilor formulate de biologii marini, strălucirea lunară pare să influenţeze comportamentul mai multor specii de peşti mari.

Dar şi Soarele are un efect. Rechinii coboară până la cele mai mari adâncimi în miezul zilei, pentru a reveni treptat spre suprafaţă în cursul după-amiezii.

„Acest comportament reflectă modul în care lumina se schimbă pe recif, de-a lungul zilei”, a precizat Gabriel Vianna, de la Universitatea Australiei de Vest. „Aceasta este pentru prima oară când un astfel de comportament este observat în detaliu în cazul rechinilor de recif”, a mai adăugat el.

Acest comportament al rechinilor de recif îi poate ajuta să-şi conserve mai bine energia, să vâneze şi eventual să evite rechinii mai mari care ar putea să-i atace.

„În locuri aşa cum este Palau, care se bazează pe turismul marin şi unde rechinii reprezintă o atracţie turistică majoră ce realizează anual un profit de 18 milioane de dolari, pescuirea din greşeală a rechinilor poate avea un impact negativ asupra întregii economii. Din acest motiv este important să cunoaştem obiceiurile acestor peşti pentru a evita capturarea lor”, a mai adăugat Vianna.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
Sportivul cu cancer cerebral în fază terminală a ajuns în finala unei competiții importante: ”Mi-am atins obiectivul principal”
Capital.ro
Se pregătesc noi scumpiri la carburanți? Dumitru Chisăliță: „Percepția poate deveni mai puternică decât realitatea”
Playtech.ro
Locul de muncă oferă siguranță, dar nu și viitor. Ce îi sperie cel mai mult pe angajații români în 2026
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Monica Pop a suferit un AVC! Anunțul îngrijorător a fost făcut chiar de medicul oftalmolog: „M-am supărat foarte tare”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 9 ani și-a pierdut viața la Cluj, după ce mașina în care se afla a lovit un cap de pod. O altă minoră este în stare gravă
iamsport.ro
S-a dat undă verde pentru proiectul de 25.000.000 lei inițiat de Ion Țiriac
MediaFlux
Horoscopul weekendului 1-2 august 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România