Cum a transformat cecenul terorist o americancă emancipată într-o soţie îndoctrinată

Povestea Katherinei Russell pare să semene cu un subiectul de roman. Născută în familia unui medic şi a unei asistente medicale, Katherine era, înainte de a-l cunoaşte pe teroristul cecen Tamerlan Ţarnev care a comis atentatele de la Boston, o fată americană emancipată, plină de viaţă şi cu aspiraţii măreţe. După ce s-a căsătorit cu el, s-a schimbat radical, dar nicidecum în mai bine.

22 apr. 2013, 16:59

Katherine Russell, fiica unui medic chirurg psihiatru şi a unei asistente medicale, avea 19 ani şi abia terminase liceul. A intrat la Universitatea Suffolk din Boston şi l-a cunoscut apoi pe cecenul Tamerlan Ţarnev, care fugise în America din ţara lui afectată de război. Tamerlan era pe atunci un boxer şi un atlet cu perspective. A cucerit-o pe Katherine şi a convins-o apoi să se căsătorească cu el, când ea avea 21 de ani.

Cecenul i-a „spălat creierul” făcând-o să renunţe la toate visurile ei de a-şi face o carieră şi de a intra în Corpul Forţelor de Pace, aşa cum îşi dorea. A convins-o să treacă la Islam şi i-a făcut o fetiţă, Zahara, care are acum 3 ani. Din fata cochetă, modernă, veselă şi nonconformistă care era, Katherine şi-a pus pe cap vălul islamic şi a devenit tăcută şi retrasă, ca oricare femeie musulmană, dezvăluie tabloidul britanic Daily Mail. A renunţat la studiile universitare în 2010.

Cu un an înainte, Katherine fusese victima propriului ei soţ, care o bătuse crunt şi fusese arestat o perioadă după aceea. Dar acest lucru nu i-a deschis ochii Katherinei. Din contră, el căpătase o influenţă atât de mare asupra sa, încât, după aceea, vorbea despre el ca despre „un soţ bun”.

Martorul-cheie

La sfârşitul săptămânii trecute, Katherine s-a întors la locuinţa ei şi a lui Tamerlan din Cambridge (Massachusetts), să îşi ia nişte lucruri din casă şi pisica pe care o lăsase acolo când a plecase la părinţii ei, în Long Island, împreună cu fetiţa, după ce el fusese ucis.

Părinţii au însoţit-o la Cambridge, iar duminică, agenţii federali au venit să o interogheze în legătură cu activităţile fostului ei soţ de 26 de ani care fusese ucis într-un schimb de focuri cu agenţii federali din Boston în timp ce aceştia îl  urmăreau pe el şi pe fratele lui mai mic, de 19 ani, Jokar, venit şi el în SUA şi care acum a fost prins de poliţie şi este în anchetă privind atentatele de la Boston. 

La locuinţa din Cambridge a fostului cuplu a venit şi avocatul familiei, Amato DeLuca, dar acesta a fost văzut intrând pe uşa din spate a locuinţei după ce îi zărise pe agenţii federali la intrarea principală a casei. Agenţii au stat în locuinţă aproximativ o oră. Apoi au plecat, iar avocatul nu s-a lăsat descusut de presă, el declarându-le ziariştilor doar că au fost „discuţii” între clienta sa şi agenţii de investigaţii. „Încercăm cu toţii să facem faţă acestei situaţii foarte complicate. Familia este greu încercată”, a spus DeLuca.

Nu se ştie exact cât anume cunoşte Katherine din activităţille sau legăturile pe care le avea defunctului ei soţ. Neîndoielnic însă, ea este, în calitate de soţie, „martorul-cheie” în acest caz complicat, datorită legăturilor de familie şi a faptului că a fost în contact nemijlocit şi cu cumnatul ei şi astfel ar putea avea cunoştinţe despre planurile şi activităţile lor teroriste.