Băsescu i-a transmis preşedintelui Franţei condoleanţe în urma atentatului de la Tripoli

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis lui François Hollande, preşedintele Franţei, un mesaj de condoleanţe, după atacul terorist care a avut loc la ambasada franceză din capitala Libiei, Tripoli.
Filip Stan
23 apr. 2013, 18:16
Băsescu i-a transmis preşedintelui Franţei condoleanţe în urma atentatului de la Tripoli

„Am primit, cu indignare, vestea atacului terorist care a avut loc asupra Ambasadei Republicii Franceze din Tripoli.
În calitate de şef al statului român condamn aceste acte de violenţă îndreptate nu doar împotriva unor oameni nevinovaţi, ci, mai ales, împotriva libertăţii şi a democraţiei, valori pe care Franţa le reprezintă şi le promovează în întreaga lume”, se arată în mesajul lui Băsescu.

Acesta îl asigură pe Hollande de sprijinul României pentru autorităţile franceze în ce priveşte combaterea terorismului. „Totodată, doresc să îmi exprim convingerea că Franța și România, dezvoltând relațiile de parteneriat strategic aprofundat, vor continua să apere valorile democrației și ale libertății într-o lume marcată de violență. Vă rog să primiţi, stimate domnule Preşedinte, asigurarea angajamentului României de a rămâne un prieten al Franţei şi de a acţiona ca un partener statornic în lupta împotriva terorismului”, se mai  spune în mesajul preşedintelui Băsescu.

Un atentat cu maşină-capcană a vizat marţi Ambasada Franţei din Tripoli, iar doi paznici francezi au fost răniţi, dintre care unul grav, fiind produse pagube materiale importante, potrivit unei surse franceze, relatează AFP, potrivit Mediafax.

O sursă în domeniul securităţii libiene a declarat că explozia, produsă la ora locală 07.00 (08.00, ora României), a fost provocată de o maşină-capcană.

Potrivit unui corespondent AFP la faţa locului, clădirea, în care se află sediul Cancelariei, a fost puternic avariată, iar o parte a unui zid al incintei a fost distrusă. Două maşini parcate în faţa ambasadei au fost arse.

O sursă din cadrul Ambasadei Franţei a afirmat că doi paznici au fost răniţi, unul grav, iar altul avea doar câteva zgârieturi.

„Nu a mai rămas nimic din biroul meu”, a declarat pentru AFP o angajată franceză de la ambasada care funcţionează într-o vilă cu două etaje situată la colţul unei străzi, în cartierul rezidenţial Gargaresh.

„S-a auzit o explozie puternică, la ora (locală) 7.00 (8.00, ora României). A fost o mare eroare ca Ambasada Franţei să fie instalată în cartierul nostru”, a declarat un vecin venit la faţa locului.

Forţele de securitate încercau să evacueze locul şi să blocheze perimetrul.

Din cauza puterii exploziei, două vile din faţa ambasadei au suferit pagube importante, iar ferestrele unui magazin, situat la o distanţă de 200 de metri, au fost sparte din cauza suflului. Strada din faţa Cancelariei a fost inundată de apă ca urmare a exploziei unei conducte.

Nicio informaţie nu a putut fi obţinută imediat cu privire la motivele sau autorii atentatului.

În 2011, Franţa a condus o coaliţie, împreună cu Marea Britanie, care a efectuat raiduri aeriene împotriva forţelor regimului lui Muammar Kadhafi, cu scopul de a ajuta rebeliunea.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Nicușor Dan, discuții cu Grindeanu și Bolojan, fără rezultat. Blocajul politic continuă (Surse Antena 3 CNN)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi