Rezultate Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Cum poţi afla ce NOTĂ ai luat la examenul maturității

Emoțiile absolvenților de liceu care au susținut Bacalaureatul în sesiunea din toamnă vor lua sfârșit vineri, 25 august. Ministerul Educației a publicat la ora 10:00 rezultatele la sesiunea din toamnă a examenului maturității.
Alina Costache
25 aug. 2023, 09:10
Rezultate Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Cum poţi afla ce NOTĂ ai luat la examenul maturității

Rezultate Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă. Potrivit reprezentanților ministerului, notele absolvenților de liceu au fost afișate pe site-ul bacalaureat.edu.ro, dar şi în centrele de examen, în format anonimizat.

Citește și Bacalaureat 2023. Proba la alegere încheie sesiunea de toamnă. Rezultate Bac 2023, pe 25 august

Rezultate Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă

Rata cumulată de promovare (rezultate inițiale – toate promoțiile) este 29,8%.

Rata de promovare pentru promoția anului curent este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoțiile anterioare.

Astfel, din totalul candidaților promovați (8.504), 6.108 candidaţi aparțin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare.

La probele scrise au fost prezenți 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 67 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Contestațiile pot fi depuse astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard/letric, cât și electronic. În acest scop, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care este menționat faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 29 august.

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Precizăm că, începând cu această sesiune a examenului național de bacalaureat, Ministerul Educației a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces care nu a implicat schimbări în ceea ce privește criteriile de evaluare/baremele și tipurile de subiecte pentru probele scrise. În schimb, oferă o serie de avantaje importante:

  • eliminarea costurilor aferente transportului lucrărilor dintr-un județ în altul, în vederea evaluării, implicit a birocrației (borderourile individuale de notare, precum și cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării);
  • reducerea timpului de lucru destinat evaluării;
  • transmiterea, în mod automat și aleatoriu, către alți doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferența dintre notele acordate de cei doi evaluatori inițiali este mai mare de un punct;
  • scăderea riscului erorii umane în privința calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator în vederea afișării rezultatelor;
  • posibilitatea realizării unor analize complexe pe baza rezultatelor înregistrate la examenele naționale, pe itemi, categorii de elevi sau școli pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor.

Pentru evaluarea digitalizată se utilizează scanere distribuite și instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârșitul probei scrise, în prezența candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenți.

Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidați/profesorii asistenți. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflați în alt județ decât județul din care provin candidații.

Informații detaliate privind rezultatele acestei sesiuni sunt disponibile în dosarul de presă atașat.

Citește și Rezultate Bacalaureat 2023. Doar 56 de medii de 10 pentru absolvenții de liceu față de 222 cât au fost anul trecut

 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Invazie alb-albastră la Sofia! Câte bilete primesc fanii Universității Craiova pentru cea mai scurtă deplasare europeană din istorie
Capital.ro
Pensie 2026. Casa de Pensii poate cere înapoi banii în aceste cazuri. Ce trebuie să știe toți pensionarii
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Horoscop 17 iulie. O zodie dă lovitura în carieră, iar alta primește o veste care îi poate schimba complet planurile
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România