Ghinionistul Mutu. A marcat de două ori, dar Ajaccio a pierdut la echipa lui Bănel Nicoliţă

Atacantul Adrian Mutu a marcat ambele goluri ale echipei Ajaccio, în meciul pierdut, miercuri, seară, în deplasare, scor 2-4, în faţa formaţiei AS Saint-Etienne, restanţă din etapa a 33-a a campionatului Franţei.
Daniel Spătaru
24 apr. 2013, 18:54
Ghinionistul Mutu. A marcat de două ori, dar Ajaccio a pierdut la echipa lui Bănel Nicoliţă

Adrian Mutu a ajuns la 10 goluri marcate în campionatul Franţei, dar „dubla” reuşită contra lui St. Etienne nu a ajutat-o pe Ajaccio să obţină nici măcar un punct în confruntarea de la St. Etienne, din etapa a 33-a.

Internaţionalul român a deschis scorul în min. 15, dar peste doar opt minute gazdele au restabilit egalitatea prin golgeterul Aubameyang. Apoi, Mutu a ratat două ocazii de gol la scurt timp (în minutele 26 şi 34), pentru ca St. Etienne să se desprindă după pauză. Bodmer a adus echipa gazdă în avantaj (min. 48), iar Cohade a mărit diferenţa (min. 50), la capătul unei faze în care Mutu a pierdut mingea, după cum relatează Agerpres.

Atacantul român a înscris din nou în min. 75, dintr-un penalty acordat în urma henţului în careu comis de Zouma, iar Aubameyang (min. 88) a închis tabela, marcând al patrulea gol al gazdelor. Dacă Mutu a jucat tot meciul la Ajaccio, mijlocaşul român Bănel Nicoliţă a fost doar rezervă la St Etienne.

În clasament, pe primul loc se află PSG, cu 70 puncte, urmată de Marseille – 61 p, Lyon – 59 p şi Saint-Etienne – 57 p. Ajaccio se află pe locul 15, având cu ndouă puncte mai mult decât prima formaţie care retrogradează în liga secundă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT