Daniel Dăianu: „Sistemul nostru fiscal este capturat de grupuri de interese. Deficitul structural e în jur de 6%. Dacă vrem în zona euro, trebuie să-l ducem spre 3%”

Preşedintele Consiliului Fiscal a explicat vineri că deficitul bugetar nu poate fi acoperit doar prin tăierea cheltuielilor bugetare, ci trebuie ca România să atragă mult mai mulţi bani către buget, principala sursă fiind îmbunătăţirea colectării.
Mircea Filipescu
15 sept. 2023, 15:23
Daniel Dăianu:

„Foarte mulți se iau în seama și vorbesc, pretind că ei cunosc problemele bugetului, dar nu vin cu cifre, cu analize concrete. Vin și dau verdicte!”, a spus vineri academicianul Daniel Dăianu, șeful Consiliului Fiscal, la o dezbatere de la sediul BNR.

„Suntem într-o situație foarte dificilă în ceea ce privește echilibrul bugetar și balanța externă, spune șeful Consiliului Fiscal. „Avem un deficit structural foarte mare. Se pare că este cel mai mare deficit structural din Uniunea Europeană, diverse estimări plasându-l în jur de 6%. Noi trebuie să-l ducem spre 3% dacă vrem să intrăm și în zona euro, dacă vrem să avem spațiul fiscal necesar pentru a amortiza șocuri externe, de la războaie până la pandemii, crize”, explică academicianul.

„Această corecție înseamnă nemulțumire, înseamnă frustrare, înseamnă mânie, pentru că ai o criză a nivelului de trai! Oamenii sunt speriați, nu vedeți că bucăți de drone pică pe teritoriul României și noi venim acuma și cu o corecție macroeconomică care trebuie făcută și pe care nu o putem amâna!”, a mai adăugat Daniel Dăianu, potrivit Hotnews.

În opinia academicianului, România a făcut o eroare monumentală în 2015-2016 când au fost reduse taxe și impozite, crescând în același timp cheltuielile.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, după întrevederea cu specialiştii BNR: „Nu putem să fim o ţară paradis fiscal, dar cu cheltuieli de stat social. Aşa ceva nu mai poate continua!”

„Așa ceva rar găsești în istoria economică modernă! Pur și simplu nu se întâmplă așa ceva. Am ajuns cu veniturile fiscale de la 19% din PIB la 15% din PIB, o diminuare de 4 puncte procentuale din PIB! Și am fost avertizați, Guvernatorul știe! Ni s-a spus: Nu vă jucați cu focul că nu veți putea reveni!”, spune Dăianu.

„Această corecție trebuie făcută și pe partea de cheltuieli dar și pe cea de venituri. Cei care cred și de fapt mitizează corecția numai pe partea de cheltuieli întrețin, alimentează o himeră. Nu se poate face numai pe partea de cheltuieli!

Sistemul nostru fiscal ește ciuruit, a fost capturat de grupuri de interese. Ăsta e adevărul și trebuie să spunem acest lucru și din păcate, cei care câștigă datorită acestui sistem fiscal sunt tocmai cei care acum vociferează! Ei cred că străinătatea va finanța România. Sine die nu o va finanța!

Aceste reforme nu trebuie să fie pur contabile, ci trebuie să ții seama de echilibre sociale și de ceea ce poate societatea să absoarbă. Societatea trebuie să poată să respire, altfel ce-ai făcut?”, şi-a încheiat Dăianu analiza.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: „Lupta împotriva corupţiei trebuie să rămână o preocupare constantă”

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Câți bani trebuie să bage frații Pavăl ca să ia titlul în SuperLiga. În doi ani sunt campioni dacă investesc această sumă
Capital.ro
Undă verde pentru tranzacția anului. Pavăl Holding poate prelua Carrefour România
Playtech.ro
Ce urmează după prima noapte tropicală din acest an, au fost temperaturi de 24 de grade. Când se mai răceşte în România
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?