O româncă, desemnată Tânărul Fotograf al anului 2013, la gala Sony World Photography Awards

Alecsandra Raluca Drăgoi a câştigat trofeul pentru Tânărul Fotograf al anului 2013 la gala Sony World Photography Awards, organizată joi seară, la Londra.
Alina Costache
26 apr. 2013, 13:40
O româncă, desemnată Tânărul Fotograf al anului 2013, la gala Sony World Photography Awards

Tânăra româncă s-a aflat pe lista celor trei câştigători de la secţiunea „Youth”, iar fotografia ei a fost înscrisă la subsecţiunea „Cultură”. Fotografia ei prezintă un obicei popular românesc practicat în noaptea de Anul Nou – Jocul Ursului, scrie Mediafax.

Alecsandra Raluca Drăgoi studiază arta fotografică la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.

Deschisă fotografilor cu vârsta de până la 19 ani, competiţia Youth caută să descopere următoarea generaţie de fotografi talentaţi.

Ceilalţi doi câştigători de la categoria „Youth”, care concurau cu Alecsandra Raluca Drăgoi pentru trofeul acordat Tânărului fotograf al anului 2013, au fost Berta Vicente din Spania (subsecţiunea „Portret”) şi Xu Wei Shou din Taiwan (subsecţiunea „Mediu”).

Andrea Gjestvang, din Norvegia, a câştigat trofeul L’Iris D’Or şi titlul de Fotograful profesionist al anului la gala Sony World Photography Awards 2013, cu fotografia unei adolescente în vârstă de 15 ani care a supravieţuit masacrului comis de Anders Breivik în 2011.

Fotografia câştigătoare o prezintă pe Iselin Rose Borch, în vârstă de 15 ani, stând ghemuită pe o canapea alături de cei doi câini ai familiei sale. Iseline Rose Borch a supravieţuit masacrului comis pe insula Utoya, ascunzându-se în spatele unei stânci, în momentul în care extremistul de dreapta Anders Behring Breivik a deschis focul asupra adolescenţilor dintr-o tabără de vacanţă pe insula Utoya. În acel atac, cel mai mare din istoria Norvegiei pe timp de pace, Breivik a asasinat 77 de persoane. Mai întâi, Breivik a detonat un automobil-capcană în faţa unei clădiri guvernamentale din Oslo, ucigând opt persoane şi rănind alte 200. Apoi, el a mers în tabăra de pe insula Otoya şi a împuşcat mortal 69 de adolescenţi, rănind alţi 100.

Iselin Rose Borch a rămas ascunsă în spatele unei stânci şi a fost salvată de câţiva turişti care se plimbau cu o barcă.

Cel mai mic dintre cei doi câini din fotografia câştigătoare, căţeluşa Athena, doarme de atunci în fiecare noapte pe stomacul adolescentei norvegiene, iar aceasta spune că prezenţa căţeluşei o ajută să nu mai aibă coşmaruri şi să îşi învingă teama de întuneric.

În august 2012, Anders Breivik a fost condamnat pentru crimă cu premeditare şi a fost trimis la o închisoare din apropiere de Oslo, unde va ispăşi o pedeapsă de 21 de ani, care ar putea fi prelungită, dacă procuratura va considera că Breivik va continua să rămână o ameninţare pentru societate.

Fotografia realizată de Andrea Gjestvang a fost inclusă în secţiunea „One Day in History” a acestui prestigios concurs internaţional de fotografie.

Numele câştigătorului a fost anunţat într-o ceremonie specială care a avut loc joi seară, la Londra. Câştigătorul trofeului L’Iris D’Or a primit un cec în valoare de 25.000 de dolari.

Printre ceilalţi câştigători anunţaţi joi seară, în categoria fotografilor profesionişti, se află Adam Pretty, care lucrează pentru Getty Images. Acesta s-a impus la secţiunea „Sport”, cu o fotografie cu sprinterul jamaican Usain Bolt, realizată în timpul finalei cursei de 100 metri plat, la Jocurile Olimpice de la Londra 2012.

Fotograful croat Nenad Saljic a fost desemnat cel mai bun fotograf profesionist la secţiunea „Peisaj”, cu imaginea piscului Matterhorn, aflat la graniţa dintre Elveţia şi Italia.

O fotografie a gemenelor Laura şi Bela, purtând rochii de bal cu ocazia celei de-a 15-a aniversări a lor, s-a impus în secţiunea „Artă şi cultură”, dedicată fotografilor profesionişti. Această imagine a fost realizată de Myriam Meloni din Italia.

Valerio Bispuri a fost desemnat câştigătorul categoriei „Probleme contemporane”, cu o fotografie care prezintă deţinuţi din America Latină.

Peste 122.000 de fotografii realizate de fotografi din 170 de ţări au concurat pentru aceste premii.

Toate fotografiile câştigătoare vor fi expuse la Londra, la Someherst House, în perioada 26 aprilie – 12 mai.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat