Catedrala Neamului va avea la subsol săli polivalente

Catedrala Mânturii Neamului are trei niveluri subterane, la primele două urmând să fie amenajate săli polivalente pentru activităţi culturale, educative şi religioase, de dimensiuni similare bisericii de deasupra, în timp ce al treilea va cuprinde doar spaţii tehnice pentru instalaţii.
Filip Stan
26 apr. 2013, 16:18
Catedrala Neamului va avea la subsol săli polivalente

Lucrările la Catedrala Neamului au început în 2010, primele escavări fiind făcute în 2011, când au fost scoşi 100.000 de metri cubi de pământ, a declarat, agenţiei Mediafax, inginerul Petre Chiuţă, consilier patriarhal de la Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti al Patriarhiei Române.

„Prima construcţie, la 16 metri sub pământ, este o sală polivalentă. Acolo, de jur împrejurul sălii în formă de navă, sunt spaţii tehnice şi culoare de circulaţie. Următorul nivel este la minus 11 metri. Şi aici va funcţiona o altă sală polivalentă, spaţiul fiind amenajat identic cu cel de la nivelul minus 16. Singura diferenţă este dată de înălţimea sălilor. Urmează apoi un ultim spaţiu, la 6,8 metri sub pământ. La acest nivel vor fi amenajate doar spaţii de circulaţie şi spaţii tehnice pentru instalaţii. Urmează cota zero, care este cu cinci metri mai sus decât terenul natural”, a mai explicat inginerul.

La nivelul zero, începe în acestă vară construcţia bisericii, care va ajunge la stadiul de tencuială probabil în 2015. Corpul bisericii va ajunge la înălţimea de 54 de metri, iar turla şi crucea din vârf vor da întregului ansamblu înălţimea de 120 de metri, a explicat pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Complexul va avea şase lifturi de mari dinemsiuni, scări de acces, dar şi rampă pentru persoanele cu handicap.

Până acum, pentru infrastructura catedralei au fost folosiţi 52.000 de metri cubi de beton şi 13.000 de tone de armătură.

Potrivit lui Chiuţă, în Capitală sunt multe clădiri cu înălţimi mai mari, decât a viitoarei catedrale.

„La Baicului este un bloc cu 24 de etaje, alte trei au câte 16 etaje. Chiar şi pe vremea lui Ceauşescu au fost construite clădiri înalte, cum ar fi blocul trun de la Sala Palatului, precum şi în Militari şi la Chibrit. Ca volumetrie, Catedrala Neamului este de zece ori mai mică decât Palatul Parlamentului, dar nu văd rostul niciunei comparaţii”, a spus inginerul Chiuţă, adăugând că infrastructura viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului a fost finalizată în aproximativ doi ani jumate, cu costuri mai mici cu 20 la sută decât cele estimate iniţial.

La rândul lui, părintele Stoica a precizat că pentru reducerea costurilor de execuţie şi asigurarea unei responsabilităţi sporite a tuturor celor implicaţi în realizarea lucrărilor, Patriarhia Română nu a încredinţat construirea întregului edificiu unui antreprenor general, ci a optat pentru contractarea distinctă a fiecărei categorii de lucrări firmelor de execuţie cu cea mai mare experienţă în diferite specialităţi, iar selecţia fiecărei firme de execuţie s-a făcut prin licitaţie.

Şi pentru ca toţi oamenii să vadă care este stadiul lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, sâmbătă, pelerinajul de Florii va începe, în premieră, din zona viitorului locaş, după slujba care va fi oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi pe planşeul de la nivelul zero, a adăugat Stoica.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Polonia vine la București cu un lot de două ori mai valoros decât al României! Cine sunt cei mai scumpi fotbaliști
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Calendarul restricțiilor pentru mașinile vechi din București. Ce autoturisme nu vor mai putea circula din 2027 și până în 2032
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Referendum pentru reorganizarea administrativă! Românii, chemați la vot
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România