„Regele sardinelor” va fi cercetat în libertate. Libanezul Said Baaklini a scăpat de arest

Omul de afaceri libanez Said Baaklini, supranumit "Regele sardinelor" şi contabila acestuia, cercetaţi într-un dosar de evaziune fiscală de aproximativ 22,5 milioane de euro, au fost puşi în libertate, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis recursurile acestora faţă de măsura de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Filip Stan
26 apr. 2013, 20:57

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, recursurile făcute de omul de afaceri Said Baaklini şi de contabila acestuia, faţă de decizia din 19 aprilie a Tribunalului Bucureşti, care a dispus ca cei doi să fie plasaţi în arest preventiv.

Astfel, Baaklini şi contabila sa au fost puşi în libertate în cursul serii de vineri, decizia Curţii de Apel fiind definitivă.

Potrivit agenţiei Mediafax, procurorii DIICOT l-au reţinut pe libanezul Said Baaklini şi au cerut, pe 19 aprilie, Tribunalului Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 29 de zile, în dosarul în care acesta este acuzat că a condus o grupare infracţională care ar fi produs o evaziune fiscală de 22,5 milioane de euro.

Said Baaklini a fost audiat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în urma percheziţiilor care au avut loc pe 18 aprilie, la locuinţele şi la firmele membrilor grupării infracţionale conduse de acesta.

În acelaşi dosar a fost reţinută şi contabila lui Baaklini, procurorii propunând instanţei şi arestarea ei preventivă, au precizat surse judiciare.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, pe 18 aprilie, 16 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Buzău, Constanţa, Gorj şi Botoşani, la locuinţele şi la firmele membrilor unei grupări infracţionale conduse de Said Baaklini. În urma percheziţiilor, au fost duse la audieri 11 persoane, printre care şi Said Baaklini.

Potrivit anchetatorilor, gruparea intracţională constituită din şapte persoane, cetăţeni români, libanezi şi italieni, condusă de Said Baaklini (50 de ani), este suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul produs fiind estimat la aproximativ 22,5 milioane de euro, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Said Baaklini este acuzat că ar fi folosit, direct sau prin persoane interpuse, mai multe firme din România, Bulgaria, Liban şi Panama, prin intermediul cărora ar fi creat circuite financiare fictive, făcând operaţiuni comerciale nereale, respectiv livrări intracomunitare, achiziţii şi revânzări de imobile sau alte bunuri, în principal motoare electrice, fără plata obligaţiilor către bugetul de stat.

Într-un alt dosar, în februarie 2011, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată pe Said Baaklini, asociat şi administrator la SC Libarom Agri SRL, pentru că ar fi cerut restituiri ilegale de TVA de 60 de milioane euro, după ce UCM Reşiţa i-a vândut patru motoare nefuncţionale, aflate pe stoc de peste 20 de ani, la un preţ de 50 de ori mai mare.

Baaklini a fost acuzat de tentativă de stabilire cu rea-credinţă a taxelor având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de restituiri de la bugetul de stat, precum şi pentru asociere în vederea săvârşirii acestei fapte, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Alături de acesta sunt judecaţi Adrian Chebuţiu şi Coriolan Adrian Preda, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al UCM Reşiţa, respectiv director executiv al societăţii la data faptelor, precum şi Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

Dosarul este pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, următorul termen fiind stabilit în 10 mai.

Said Baaklini a fost vizat şi în dosarul privind fraudarea societăţii Rodipet cu 35,5 milioane de euro.

În iulie 2011, procurorii DIICOT au făcut percheziţii la locuinţa lui Baaklini şi la sediul şi punctele de lucru ale firmei sale, Libarom Agri SRL, acesta fiind ulterior audiat.

Percheziţiile au fost făcute în cadrul dosarului privind activitatea infracţională derulată prin intermediul SC Rodipet SA (SC Network Press Concept SA) de către mai multe persoane, printre care Hassan şi Mehdi Awdi, precizau atunci anchetatorii.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Ungurii își cer drepturile în România! Președintele lui Csikszereda cere intervenția de urgență a UDMR
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Amenzi între 10.000 și 100.000 de lei pentru românii care fac aceste lucrări la casă fără autorizație
Adevarul
Mega-închisoarea cu condiții ca la hotel: camere single sau duble cu baie proprie, grădină cu iazuri, teren de fotbal și pistă de atletism
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Tragedie în familia unui mare fotbalist! Fiul său a murit la doar 21 de ani, în urma unui accident de tractor
Cancan.ro
Antonia Dumitru, o tânără învățătoare, a devenit virală după ce le-a cerut 'chirie' elevilor săi pentru locul din bancă
iamsport.ro
Acuzații extrem de grave! Susține că FCSB a aranjat la pariuri meciul cu Metaloglobus: ”Totul e făcut prin 2 oameni! Becali e interlop, infractor, pușcăriaș”
MediaFlux
Modificare pentru proprietarii de case, garaje și anexe. Ministrul Cseke Attila anunță schimbarea legii
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi