Peste jumătate dintre angajaţi încală politicile IT ale companiilor

Şapte din zece angajaţi la nivel global au recunoscut că încalcă politicile IT ale companiilor cu o frecvenţă variabilă, se arată în cel mai recent studiu Cisco.
Laurenţiu Matache
19 dec. 2011, 13:36
Peste jumătate dintre angajaţi încală politicile IT ale companiilor

Motivele sunt numeroase, cel mai des întâlnit fiind convingerea că nu fac ceva greşit (33%). Unul din cinci (22%) a menţionat nevoia de a accesa programe şi aplicaţii neautorizate pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu, în timp ce 19% au recunoscut că politicile nu sunt puse în aplicare. Câţiva (18%) au spus că nu au timp să se gândească la politici atunci când muncesc, iar alţii au spus fie că nu le este uşor să se conformeze politicilor (16%), fie că uită să se conformeze (15%), fie că şefii lor nu îi supraveghează (14%).

„Odată cu intrarea în câmpul muncii, generaţia internet aduce cu ea noi oportunităţi, noi abordări, noi metode de lucru, dar şi noi tipuri de aşteptări faţă de angajatori şi chiar tipuri noi de expuneri din punct de vedere al securităţii,”a declarat Cristian Popescu, Director General Cisco România.

Doi din trei (67%) participanţi la studiu au spus că politicile IT trebuie modificate pentru a răspunde cerinţelor reale privind creşterea flexibilităţii la locul de muncă.

Mai bine de jumătate din angajaţii incluşi în studiu la nivel global (56%) au declarat că au permis altora să utilizeze calculatorul lor fără supraveghere – familie, prieteni, colegi de serviciu şi chiar persoane necunoscute.

Spre deosebire de tinerii angajaţi, studenţii au demonstrat tendinţe mai clare de a adopta comportamente riscante on-line. Mai bine de patru din cinci studenţi (86%) au spus că au permis altora să utilizeze calculatorul lor fără a-i supraveghea, indicând că acest tip de comportament va deveni tot mai frecvent pe măsură ce noua generaţie de angajaţi intră în rândul forţei de muncă în următorii câţiva ani.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ghanezii vor să șocheze o planetă întreagă! Ce vor face la meciul cu Anglia, convinși că le va aduce victoria
Capital.ro
Pensiile îi pun pe toți în aceeași categorie, averile îi despart radical. Unde se află cei mai bogați oameni trecuți de 65 de ani
Playtech.ro
De ce unele baterii sunt AA și altele AAA. Explicația pe care puțini o cunosc, denumirile nu sunt alese întâmplător
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc dezastruos la un hotel din Republica Dominicană! O femeie și-a pierdut viața și alți 1.700 de turiști au fost evacuați
iamsport.ro
De unde a pornit războiul dintre Gigi Becali și Ioan Becali: ”A înnebunit Giovanni, a luat foc”
MediaFlux
Horoscop de weekend 20-21 iunie. Ce rezervă astrele pentru fiecare nativ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?