Opoziţia de centru-dreapta a câştigat alegerile în Islanda. Partidul Piraţilor a intrat în Parlament

Opoziţia de centru-dreapta din Islanda a obţinut o victorie clară în alegerile legislative de sâmbătă, care îi permite să negocieze formarea unei noi coaliţii guvernamentale, potrivit rezultatelor definitive.
Iulian Tudor
28 apr. 2013, 12:53
Opoziţia de centru-dreapta a câştigat alegerile în Islanda. Partidul Piraţilor a intrat în Parlament

Partidul Independenţie (dreapta) se clasează pe primul loc, cu 26,7% din voturile exprimate, ceea ce îi asigură 19 mandate în Parlament, relatează AFP, citat de Mediafax.

Liderul formaţiunii, Bjarni Benediktsson, urmează să încerce să guverneze cu susţinerea Partidului Progresului (agrarian, de centru), care a obţinut 24,4% din voturile exprimate şi tot 19 mandate.

În urma lor se află partidele din cadrul Guvernului în exerciţiu de stânga, care se confruntă cu o derută, pierzând jumătate din numărul lor de mandate. Alianţa (social-democraţi) a obţinut 12,9% din voturi, adică nouă mandate. Aliatul său, Mişcarea Stânga-Verzi, a obţinut 10,9% din voturi, adică şapte mandate.

De asemenea, două partide noi intră în Parlament. Viitor Luminos (pro-UE) a obţinut şase mandate, cu 8,2% din voturile exprimate.

Partidul Piraţilor (libertarian) este primul de acest tip pe care alegătorii îl propulsează în Parlamentul naţional, cu trei deputaţi, în baza unui scor de 5,1%.

În pofida unui scepticism generalizat în rândul populaţiei faţă de clasa politică, participarea este considerată mai degrabă bună, de 83,3%.

Sarcina de a desemna un premier, lider de partid, care să încerce să formeze o coaliţie, revine preşedintelui Republicii. În mod tradiţional, el optează pentru cel care a obţinut cel mai bun scor în urma scrutinului.

Campania electorală a fost dominată de nemulţumirea islandezilor faţă de situaţia lor economică şi, mai ales, faţă de probleme legate de datorie.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România