Deputatul Virgil Pop s-au autosuspendat din PNL

Liberalul Virgil Pop a cerut conducerii PNL suspendarea sa din partid, până când va primi sentinţa în recursul  la condamnarea la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă.
Adrian Ilie
19 dec. 2011, 15:45
Deputatul Virgil Pop s-au autosuspendat din PNL

„Din câte am fost informat, domnul deputat Virgil Pop îşi cere singur suspendarea, autosuspendarea, cum se spune, din partid, până la soluţionarea cazului său, până la recurs, şi eu îi mulţumesc pentru că face acest gest, e un gest foarte normal”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Deputatul PNL Virgil Pop a fost găsit vinovat de instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare cu executarea pedepsei, decizia nefiind definitivă.

Instanţa supremă a finalizat în 9 decembrie dezbaterile în dosarul în care deputatul PNL Virgil Pop este acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind pronunţată vineri în această cauză, care se judecă din ianuarie 2009.

În cazul lui Virgil Pop, instanţa a mai decis interzicerea unor drepturi timp de doi ani.

Deputatul PNL Virgil Pop a susţinut, într-un comunicat remis după decizia de condamnare la cinci ani de închisoare, că pentru o astfel de pedeaspă un om trebuie să fi comis o faptă extrem de gravă, el menţionând că nu a omorât pe nimeni şi că va merge mai departe pentru a-şi obţine dreptatea.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, urma să solicite, luni, Delegaţiei Permanente a partidului retragerea sprijinului politic pentru deputatul PNL Virgil Pop, până la pronunţarea sentinţei definitive.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Scene revoltătoare în fotbalul românesc. Team-managerul a sărit să bată un fotbalist de la propria echipă. Prima reacție a jucătorului
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Ce poți mânca cu 100 de lei pe litoralul românesc. Prețurile afișate într-un restaurant din Eforie Nord au stârnit reacții
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?