Imagini cu David Popovici în prima zi de facultate. Super-campionul a ținut un discurs în fața profesorilor și studenților de la Facultatea de Psihologie: „Sper să fiu un student cât mai normal”

David Popovici, fost dublu campion mondial, s-a aflat luni printre miile de studenți care s-au bucurat de prima zi de facultate.
Alina Costache
03 oct. 2023, 18:18
Imagini cu David Popovici în prima zi de facultate. Super-campionul a ținut un discurs în fața profesorilor și studenților de la Facultatea de Psihologie: „Sper să fiu un student cât mai normal”
David Popovici, în prima zi de facultate

David Popovici, fost dublu campion mondial, la 100 și 200 de metri liber, a început luni facultatea. Înotătorul a ales să studieze la Facultatea de Psihologie și Științele Comunicării din Cadrul Universității din București, iar la festivitatea de deschidere a susținut un discurs în fața profesorilor și colegilor săi.

Citește și: David Popovici şi-a cumpărat un telefon de 100 de lei „cu butoane”. Motivul pentru care a renunţat la dispozitivele smart

„Bun-venit la Universitatea din Bucureștiului, dragi studente și studenți! Deschiderea noului an universitar 2023-2024 la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, în imagini. La ceremonia de deschidere a noului an universitar au participat rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, prorectorul UB prof. univ. dr. Magdalena Platis, prorectorul UB prof. univ. dr. Lucian Ciolan, președintele Consiliului de Orientare și Analiză Strategică al UB, prof. univ. dr. Romiță Iucu, președintele Senatului UB, conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea, precum și decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a UB.

Citește și: O nouă lecție oferită de David Popovici! Înotătorul își donează ziua de naștere pentru o cauză nobilă: „Eu aleg să cred că îi putem ajuta”

De asemenea, la ceremonie au luat cuvântul și reprezentanți ai programelor de studiu oferite de #FPSE, reprezentanți ai Asociației Studenților la Psihologie și Științele Educației, precum și David Popovici, unul dintre olimpicii care au ales #UB. Evenimentul a avut loc în Campusul Universității din București din Panduri”, a anunţat Universitatea din Bucureşti pe reţelele de socializare.

David Popovici, vizibil emoționat, a spus câteva cuvinte la începutul anului universitar.

„Întotdeauna sunt emoții. Nu am cum să nu vorbesc în fața atâtor oameni, profesori, viitori colegi, oameni din conducerea facultății fără să am emoții. M-am simțit bine și mă bucur că mi-au acordat ocazia să vorbesc puțin. E aproape prima interacțiune, deja am recunoscut câțiva foști colegi de liceu. O să am ocazia acum, după ce terminăm, să interacționez, să socializez, să-mi văd de viața normală.

Nu cred că o să fie ușor să balansez viața de student cu cea de sportiv de performanță, dar prin programul celor de la Universitatea București, prin bursele de excelență acordate olimpicilor, îmi va fi mai ușor și îmi propun să vin de fiecare dată când am ocazia și efectiv pot. Sper că mă vor susține, ajuta și eu sper să fiu un student pe cât de complet pot și cât mai normal, până la urmă.

De fiecare dată când pot, între antrenamente, va trebui să-mi fac timp, chiar dacă asta înseamnă să termin cele două antrenamente de dimineață, să vin aici și apoi să merg la al treilea

Eu consider că este o dovadă că societatea românească investește în tineri, își dorește să ne vadă aici, pe noi tinerii, și de asemenea să performăm și să facem lucruri bune aici în țară. Oamenii sunt frumoși, merită studiați, în primul rând vreau să mă cunosc pe mine, să mă ajut, ulterior îi pot ajuta și pe alții”, a spus David Popovici, potrivit Euronews.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Fostul mare sportiv îl spulberă pe Ilie Năstase: „Românii îi plătesc pensie de 6.800 de euro lunar! Tăiem de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
Capital.ro
FMI avertizează asupra riscurilor economice globale. Guvernele, îndemnate să păstreze stabilitatea fiscală și să se pregătească pentru noi șocuri
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Prunea anunță ”hegemonia” unei echipe din SuperLiga: ”O să câștige campionatul 2-3 ani! E la ani lumină de restul”
MediaFlux
Finanțare de 50.000 de euro de la AFIR. Cum pot obține românii acest sprijin financiar
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România