Un supermarket din Miercurea Ciuc riscă să fie închis. Marfa nu are etichete în limba română

Inspectorii pentru Protecţia Consumatorului ar putea decide suspendarea temporară a activităţii unui supermarket din Miercurea Ciuc, amendat în repetate rânduri pentru lipsa etichetelor în limba română, dacă se va constata că neregulile nu au fost rezolvate.
Iulian Tudor
30 apr. 2013, 14:47
Un supermarket din Miercurea Ciuc riscă să fie închis. Marfa nu are etichete în limba română

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov, Sorin Susanu, a declarat într-o conferinţă de presă, că supermarketul în cauză a fost sancţionat de opt ori, pentru neetichetare în limba română iar dacă până la următorul contrul situaţia nu se va schimba, activitatea va fi suspendată, informează Agerpres.

„A fost sancţionat până în momentul de faţă de 8 ori, pentru aceeaşi problemă, respectiv neetichetare în limba română. Chiar i-am rugat pe colegii mei de aici să formuleze un punct de vedere de ce până în acest moment nu s-a luat măsura suspendării activităţii, dacă s-au făcut opt controale şi s-a constatat aceeaşi problemă. Dar, vă spun dumneavoastră, că o văd ca o rea intenţie şi la următorul control, dacă nu va scoate la iveală remedierea acestor probleme activitatea acestui supermarket va fi suspendată până la corectarea problemelor”, a spus Sorin Susanu.

Acesta a adăugat că supermarketul în cauză, care are două magazine în Miercurea Ciuc, a primit sancţiunile în decurs de peste un an, reprezentanţii operatorului economic neputând să motiveze de ce nu iau măsuri pentru rezolvarea acestor disfuncţii.

„Nu a putut să vină cu nicio argumentare corespunzătoare. Ar fi fost aproape imposibil pentru că de opt ori, oricum putea să rezolve (…) Cred că e rea intenţie sau dezinteres”, a conchis şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Braşov.

Sorin Susanu s-a aflat la Miercurea Ciuc pentru a-l prezenta pe noul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Harghita, Laurenţiu Moldovan.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Camerele inteligente trimit amenzi automat. Abaterile pe care le pot detecta fără să te oprească poliția
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Decizie privind cartea de identitate electronică. Guvernul a stabilit ce pot face românii care nu au actul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România