Cade prima zăpadă în weekend. Meteorologii anunţă lapoviţă şi ninsori la munte: „Este posibil să avem valori negative”

Noaptea dinspre vineri spre sâmbătă, 7 octombrie, va fi destul de rece în jumătatea nordică a țării, dar și în sud-vest. Local, în zonele de vale, temperatura va scădea dimineața sub 4- 5 grade.
Filip Stan
06 oct. 2023, 20:58
Cade prima zăpadă în weekend. Meteorologii anunţă lapoviţă şi ninsori la munte:

Weekend-ul va aduce o vreme foarte capricioasă, cu variații mari de temperatură, intervale cu vânt puternic în mai multe zone și ploi locale, dar şi ninsori la munte.

„În zona montană foarte înaltă din nordul Carpaţilor Orientali, pe parcursul zilei de duminică, la altitudini foarte mari sunt posibile şi precipitaţii mixte, primele din acest sezon, însă nu trebuie să ne mire, pentru că este toamnă.(…) Mâine, rămânem cu vremea caldă în mare parte din ţară, cu maxime care vor depăşi 20 de grade peste tot, doar în depresiuni să fie undeva pe la 17-18 grade. Din nou, mâine, vom avea 27 de grade în sudul ţării.

Temperaturi cu minus vom avea în Transilvania, în noaptea de duminică spre luni şi luni spre marţi. În depresiuni, sunt posibile şi valori de minus 5 – minus 3 grade.

Prognoza meteo. Val de aer polar peste toată România, se trece de la vară direct la iarnă. Temperaturile ajung la limita îngheţului
Duminică avem chiar două anotimpuri. În jumătatea de nord se va răci semnificativ, vor fi doar 12-15 grade prin extremitatea de nord, dar în sud va fi foarte cald în continuare, duminică, – 28-29 de grade. Însă trebuie să fim atenţi la vânt. Se va intensifica în toate zonele. În zonele joase, aşteptăm rafale de 50-65 km/h, iar pe crestele montane va sufla chiar tare – rafale de peste 80-90 km/h.

Tot duminică, local şi temporal, va ploua slab în jumătatea de nord a teritoriului. În sud şi în est este secetă cruntă, nu a mai plouat ca lumea de două luni.
Citește și: Prognoza meteo. Un ciclon polar se apropie de România. Meteorologii au cele mai proaste veşti, vine ger dinspre Siberia

Vom reveni la vreme plăcută. Acest puseu rece este destul de brusc, dar trece repede. După ziua de luni, deja de marţi ne încălzim, vom reveni cât de cât la temperaturi apropiate de normal.

Weekendul următor vom vorbi din nou de temperaturi de vară, cel puţin în partea de sud a ţării – vom depăşi 25 de grade la amiază. Trebuie să ne mai așteptam la astfel de extreme de-a lungul toamnei”, a spus Mihai Timu, la Digi 24.

Duminică: vânt puternic și răcire accentuată a vremii
Duminică, 8 octombrie, alegerea hainelor potrivite nu va fi deloc ușoară. Dacă în prima partea zilei termometrele vor arăta până la 25 – 27 de grade în unele zone, după-amiaza va pătrunde dinspre nord o masă de aer rece, de origine arctică, care va dizloca rapid aerul cald existent.

Contrastul din cele două mase de aer va fi impresionant, mai ales în jumătatea estică a țării, unde temperatura va scădea chiar și cu 5 – 10 grade în doar 2 – 3 ore!

Frontul va fi însoțit și de unele ploi locale, în general slabe cantitativ în afara arealelor montane. Pe culmile din nordul Carpaților Orientali, sunt posibile și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Elena Mateescu, ANM: „Duminică vom observa o răcire în jumătatea nordică a țării. Este posibil să consemnăm valori negative”

Elena Mateescu, directorul ANM, anunță că vremea se va răci în zilele următoare, în special în jumătatea nordică a țării.

„Cu siguranță ne mai bucurăm de această vară târzie, pentru că perioada cu frig va fi una de scurtă durată.  Astăzi consemnăm valori deja apropiate în jumătatea sudică a țării de pragul unei zile de vară, 24 de grade la București și la Caracal, Băilești, Calafat, Cernavodă, în timp ce în jumătatea nordică a țării doar 15-20 de grade.

Cel mai frig este în zona montană înaltă, de pildă, 4 grade la Călimani.  Sâmbătă contăm pe valori de 17-27 de grade.

Într-adevăr, duminică vom observa o răcire în jumătatea nordică a țării, în special pentru că valorile de temperaturi se vor situa între 14-20 de grade, în timp ce în sud este posibil să mai consemnăm 28 de grade.
Luni, răcirea va fi de interes și în jumătatea sudică a țării, acolo unde maximele, de altfel la scara întregii țări, se vor situa între 9-19 grade Celsius, însă de marți, din nou, temperaturi de 24-26 de grade în sudul țării.

Minimele vor fi unele coborâte. Este posibil deja să consemnăm în zonele depresionare, la acest sfârșit de săptămână și începutul săptămânii viitoare, chiar valori negative, până la -2 grade C.

Așa cum spuneam, intensificările de vânt vor mai fi de interes, pentru că acestea cu siguranță vor fi în special în zona montană, acolo unde rafalele vor putea depăși 70-80 km/ h, dar și în restul țării, în zonele mai joase din partea de vest, centru-nord a țării, cu rafale de 40-50 km/h, ceea ce va face cu siguranță ca senzația de rece să fie una resimțită la nivelul temperaturilor”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, la Antena 3.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Betty Salam, declarație de dragoste pentru Roberto Tudor! Fiica lui Florin Salam se simte în al nouălea cer
Fanatik.ro
Firma Țiriac Auto, vizată de o anchetă a Parchetului European, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene. Update
Capital.ro
Călin Georgescu e în doliu. Și-a luat adio de la un mare român: S-a mutat la Cer o stea a demnității românești!
Playtech.ro
Succesiune după 10, 20 sau 30 de ani. În ce condiţii se mai poate face moştenirea
Adevarul
Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
El este bărbatul găsit carbonizat în mașină, pe un câmp lângă Oradea. Avea 42 de ani și acasă îl aștepta un copil
iamsport.ro
ȘOCANT! MM Stoica l-a dat afară de la FCSB după ce l-a prins că sifonează informații din club: 'Atât de mare era obsesia'
MediaFlux
Decizia Guvernului privind salariul minim. Ministrul Muncii, anunțul zilei: „Nu trebuie ca două milioane de angajați să piardă din puterea de cumpărare „
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mircea, bărbatul găsit carbonizat în mașină! Breaking news
substantial.ro
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu