Diana Şoşoacă se vede deja preşedinte: „Mi-au spus nişte băieţi care fac sondajele că procentul meu este atât de mare încât următorii trei la un loc nu mă pot ajunge”

Senatorul de Iaşi Diana Şoşoacă susţine că sondajele care o creditează cu un procent în jur de 5% sunt măsluite şi că, din surse aproapiate de SRI, ştie sigur că procentul ei este de peste 25%, iar al partidului pe care îl conduce, SOS România, de aproximativ 20%.
Mircea Filipescu
12 oct. 2023, 12:02
Diana Şoşoacă se vede deja preşedinte:

Şoşoacă mai susţine că George Simion ar vrea să o atragă înapoi în AUR, de unde a fost dată afară imediat după alegerile din 2020, pentru că nu are procentele pe care le declară şi ar avea nevoie de ea. De asemenea, senatoarea acreditează în continuare ideea că AUR ar fi un partid „al sistemului”, care, de asemenea, ar avea mare nevoie de puterea sa de a-i atrage pe români.

„V-am spus de foarte mult timp ca eu sunt undeva acolo foarte sus în sondaje, ştiu asta. Mulţi mă întreabă dacă nu candidez. Dacă nu aş avea sprijinul poporului român nicio televiziune n-ar da în nimeni. De ce îmi cere Simion să mă unesc cu AUR dacă au în sondaje procente? Uitaţi-vă la diferenţa dintre sondajele false. Singurele sondaje adevărate sunt cele ce le face SRI de 4 ori pe an. La ora actuală sondajele stau în felul următor. Palada a spus că Diana Sosoaca are 25 la sută la prezidenţiale. Dacă mă uit la sondaje, mi-au spus nişte băieţi care fac sondajele că procentul meu este atât de mare încât următorii trei la un loc nu mă pot ajunge. N-ar mai fi nevoie de al doilea tur.

Veţi vedea cum vor comasa alegerile şi oamenii vor fi plătiţi să voteze cu altul. Au început să mă lase să vorbesc, să nu mai dea în mine, pentru că şi publicitatea negativă este tot publicitate. Se apropie alegerile şi nu au niciun interes. Ei nu pot să nu facă emisiuni cu mine pentru că au cel mai mare rating. Publicitatea face bani. S.O.S. România este cotat între 18-21 la sută, nu a ajuns la procentele mele pentru că domnii de la Haules induc în mentalul colectiv ideea că eu mai fac parte din AUR. Eu am fost dată afară din AUR acum 2 ani jumătate. Ei au interesul că partidul lor să mai fie votat. Partidul lor nu mai este votat. Cele mai multe procente le culege datorită mie că oamenii cred că sunt în AUR. Este o manipulare, spun toţi partidul Dianei Șoșoacă, nu-i spun numele. O parte a sistemului care a creat AUR are nevoie de mine. De acolo e cererea lui Simion de a mă întoarce. Cum să mă întorc acolo unde m-au dat afară? Eu am onoare. Le-am zis oamenilor că eu plec dacă oamenii mei vor să se unească cu AUR. Voi candida independent atunci. Oamenii sunt minţiţi şi manipulaţi”, a transmis Diana Șoșoacă, pentru Bzi.

Citeşte şi: George Simion anunţă două referendumuri, unul pentru precizarea că familia este formată din bărbat şi femeie, al doilea pentru garantarea în Constituţie a dreptului la numerar

Senatorul de Iași, Diana Șoșoacă, afirmă că AUR se va dezintegra cât de curând din cauza scandalului dintre George Simion, președintele AUR și senatorii Sorin Lavric și Claudiu Târziu.

„AUR e pe cale să se dezintegreze. Există un scandal între Lavric, Simion şi Târziu. Au procesul lui Ciubuc şi le-au anulat Congresul. Ei au probleme mari pentru că au funcţionat pe ce-au emis la Congres şi conform legislaţiei, dacă tu funcţionezi cu nişte reprezentanţi în funcţii care au fost votaţi în Congres, dar nevalidati de instanţă, magistraţii trebuie să desfiinţeze partidul respectiv. Eu nu ştiu ce jurişti au ei. Eu nu mă voi întoarce în AUR în veci, eu am propriul partid. Nu am de ce să mă întorc în AUR când AUR a venit la matcă. Majoritate din filialele AUR au venit în S.O.S. România. Oamenii vin pentru că sunt disperaţi, li s-au luat toţi banii, n-au avut apreciere. Li se vorbeşte în ultimul hal, vin alţii pe funcţie care au plătit bani. Toţi pe care-i vedeţi pe lista de candidaturi nu vor mai fi la anul. Nu se fac listele cu un an şi ceva înainte, presa îi ia la puricat, îi distruge cu minciuni, invenţii.

Avem o propagandă securistică în România. Îi pune pe liste, le ia bani – 100.000 euro locul în Parlament, după care peste câteva luni îi dă deoparte şi îi pun pe alţii care dau 200.000 euro. Politica costă, nu vă închipuiţi câţi bani sunt. Toţi trebuie să pună bani pentru a se acoperi. Degeaba ai bani dacă eşti prost, cum să te trimit eu în Parlament? AUR se distruge, autodistruge chiar. De aici a pornit scandalul între cei 3 din vârful piramidei. Acum e o diferenţă uriaşă între Simion şi Lavric cu Târziu. Cel mai profesionist şi intelectual dintre toţi este Lavric. Se vede clar diferenţa de valoare, urmează Târziu. El vrea să fie că celelalte partide. Nu se va schimba niciodată România atunci. Lavric a venit cu declaraţii politice cu privire la închisori. Târziu este politically corect, dar nu acceptă derapajele lui Simion. Târziu a fost copreședinte. Se bat între ele, depinde ce vor, golănie, intelectualitate sau politically corect. Au încercat să le unească dar au pus pe cine nu trebuie preşedinte.

România TV este acum sub ocupaţie PSD, s-a întors împotriva lui Simion care l-a promovat în prostie 2 ani. Eu făceam live-uri în Parlament pentru a arăta mizeria, nu pentru a te înjura sau a te lua la bătaie pe acolo. Nu a avut consistență nimic, acum apără violatorii, arătă cu degetul spre o fată. Am vorbit într-un Comitet Naţional cu cei din conducerea S.O.S. România, opinia a fost să nu ne gândim la o unire. Când te duci la Ambasada Israelului şi faci ce nu a făcut nimeni din România, nimeni nu s-a dus acolo şi nici unul nu a zis vreodată că poporul român este ucigaş de evrei şi trebuie să adoptăm definiţia antisemitismului, că poporul este antisemit şi trebuie să învăţăm istoria evreilor. Preşedintele vine în România şi mulţumeşte salvarea a peste 400.000 de evrei. Punem România într-o situaţie din care nu o mai poţi să o scoţi. Nu am nicio legătură cu AUR. Înţeleg că Simion are nevoie de mine ca să mai intre în Parlament. Procentele nu sunt cele pe care le vedeţi, procentele adevărate sunt măsluite. Am procente diferite în toate procentele, pe care să-l cred? Dacă am atât de mici procentele, de ce ai nevoie de mine? Cei din PSD, USR, PNL dau în mine mereu, de ce dacă sunt insignifiantă? Ei încearcă să schimbe opinia publică vizavi de mine. Eu mă implic în toate cazurile naţiunii, ce opinie să schimbe? Dacă ar fi toţi ca mine, problemele ar fi soluţionate mai rapid”, a conchis senatorul de Iași.

Citeşte şi: Şedinţă CSAT pe tema consumului de droguri în rândul tinerilor şi evoluţiei situaţiei de securitate la Marea Neagră

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Țepe cu vacanțe în Grecia. Atenție cui plătiți avansul! Cum sunt „clonate” cazările, iar turiștii ajung să trimită bani unor escroci
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
Playtech.ro
Câți bani economisești dacă ai un credit de 75.000 de euro și faci plăți anticipate lunare. Diferența e uriașă
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Metoda de-a renunța la fumat. Trucul e foarte simplu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
Alocații de patru ori mai mari pentru fiecare copil! Documentul pe care trebuie să-l depună părinții
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Nokia 1100, cu touch revoluționar și baterie care ține 4 săptămâni, ar spulbera concurența, dar totul...
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de mașini pe motorină. Se achită obligatoriu. Majorare de azi, 19 iunie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Prețuri noi la curent de la 1 iulie. Cine primește ajutor de la stat și cum îți poți alege cel mai bun tarif la energie electrică
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană