5% dintre români cred că de Paşte se sărbătoreşte naşterea lui Iisus

Majoritatea românilor ştiu că de Paşte sărbătoresc Învierea lui Iisus, însă 5% dintre ei spun că această sărbătoare creştină este legată de naşterea Mântuitorului, potrivit unui sondaj IRES care mai arată că 85% dintre intervievaţi susţin că participă, în mod obișnuit, la slujba de Înviere.
Iulian Tudor
02 mai 2013, 11:44
5% dintre români cred că de Paşte se sărbătoreşte naşterea lui Iisus

Trei sferturi dintre respondenţi vor merge, și în acest an, la acestă slujbă, mai puțini (59%) fiind cei care obișnuiesc să meargă la biserică în ziua de Paște, conform aceleiaşi cercetări, citate de Mediafax.

O treime dintre români spun că în zona în care locuiesc există obiceiuri tradiționale de Paști, mai relevă sondajul.

În acest context, peste trei sferturi dintre respondenți (78%) spun că vor merge, în acest an, să ia Paști. De asemenea, unul din cinci respondenți s-a spovedit deja, 40% susţin că urmează să o facă, iar 39% recunosc că nu practică acest obicei.

Totodată, aproape 70% dintre români spun că țin post: 9% declară că țin tot Postul Paștilor, 45% recunosc că obișnuiesc să postească doar în zilele de miercuri și vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. Procentul celor care susțin că nu obișnuiesc să țină post, 29%, este în ușoară creștere față de anii precedenți.

Cercetarea a vizat şi meniul românilor de Paşte. Astfel, 43% dintre respondenți spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, iar 45% consumă miel cu ocazia Paștilor. Totodată, 42% intenționează să cumpere miel în acest an. Peste 20% dintre cei chestionați vor cheltui pentru mielul din acest an între 200 și 249 de lei, iar 14%, peste 300 de lei.

De Paște, cea mai consumată băutură este vinul de casă (48%), urmată de bere (15%) sau țuică (9%). Pe de altă parte, 16% dintre cei chestionați susțin că în familia lor, de Paști, nu se consumă băuturi alcoolice, arată sondajul.

Marea majoritate a respondenţilor, mai precis 95%, vopsesc și în acest an ouă pentru Paşte, iar în privinţa desertului, peste 67% spun că vor face prăjituri cu această ocazie.

Pe de altă parte, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Paște le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii patru ani – 38% în 2013 față de 22% în 2011, arată aceeaşi cercetare.

Cadouri pentru cei dragi vor cumpăra 50% dintre respondenți, în timp ce 49% spun că nu vor face acest lucru. Aproape jumătate dintre respondenți (48%) cred că, în acest an, cadourile vor fi mai modeste decât în alți ani.

Mai mult de o treime dintre respondenți spun că obișnuiesc să doneze bani sau să ajute persoane nevoiașe cu prilejul sărbătorilor, peste jumătate dintre ei spun că fac uneori acte caritabile de acest tip, iar 11% spun că nu au niciodată acest obicei. 67% dintre participanții la studiu declară că în acest an vor face acte caritabile

Un sfert dintre români au concediu de Paște în acest an, însă doar 6% spun că vor pleca într-o excursie cu această ocazie, 73% vor sta acasă, iar 16% vor sta acasă, dar vor merge și în vizite. Dintre cei care nu stau acasă în zilele de sărbătoare, jumătate merg în vizite la prieteni sau rude, 19% merg la o pensiune sau la un hotel din țară, 10% merg în vizită la rude sau prieteni din străinătate, iar 6% își vor petrece sărbătorile la un hotel sau la o pensiune din străinătate.

Sondajul Institutului Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) a fost realizat în perioada 24-25 aprilie, pe un eșantion de 1.500 persoane cu vârste de cel puţin 18 ani.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”De ce nu m-a luat Dumnezeu pe mine?”. Mitică Dragomir, dezvăluiri cutremurătoare despre moartea fiului său cel mare
Capital.ro
Comisia Europeană critică România pentru lipsa de transparență în finanțarea partidelor. Avertisment de la Bruxelles pentru Camera Deputaților
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Au plecat în vacanță în Halkidiki, dar nu s-au mai întors: un cuplu a murit împreună cu bebelușul lor, iar fiica de 7 ani luptă pentru viață
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Mercur retrograd în Leu pe 17 iulie 2026! Cele trei zodii care atrag ghinionul începând cu această dată. Se anunță pierderi financiare majore!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România