Ipoteză-şoc în atentatul de la Boston:Tamerlan Ţarnaev a fost călcat pe cap de fratele lui mai mic

Potrivit certificatului de deces al lui Tamerlan Ţarnaev, teroristul de origine cecenă suspectat că ar fi fost autorul principal al atentatelor din timpul Maratonului din Boston, ar fi fost călcat cu maşina de fratele său mai mic, Djohar, în timp ce acesta încerca să fugă de poliţie.
Iulian Tudor
04 mai 2013, 11:17
Ipoteză-şoc în atentatul de la Boston:Tamerlan Ţarnaev a fost călcat pe cap de fratele lui mai mic

Tamerlan Ţarnaev a murit din cauza rănilor provocate de gloanţe, dar şi a unor puternice traume în zona capului şi a spatelui provocate de roţile maşinii, potrivit constatării medicilor legişti care au examinat cadavrul. Familia nu a oferit detalii privind funeraliile.

Între timp, fratele cel mic, Djohar, aşteaptă să fie judecat pentru dublul atentat din Boston şi riscă pedeapsa capitală.

Cei doi fraţi de origine cecenă sunt consideraţi responsabili de atacul comis pe 15 aprilie şi soldat cu 3 morţi şi peste 260 de răniţi. Familiile celor trei persoane ucise ar putea primi câte 1 milion de dolari despăgubiri fiecare.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Transplantul cardiac, inevitabil pentru Mircea Lucescu: „Nu ne mai putem aștepta la o recuperare semnificativă”. Verdictul medicului cardiolog despre recuperare
Capital.ro
Călin Georgescu poate pleca din România. Ce plan ar avea fostul candidat la prezidențiale
Playtech.ro
Cât costă o centrală telefonică din comunism în 2026: preţul e de ordinul miilor de lei
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drama neștiută a Andreei, asistenta de 31 de ani din Târgu Jiu care și-a pus capăt zilelor. În urmă cu patru luni a fost abuzată de trei indivizi
iamsport.ro
Gabi Tamaș, acuzat că și-ar fi ieșit din minți și ar fi agresat mai multe persoane la Survivor! Ar fi lansat și ”amenințări de o brutalitate șocantă la adresa femeilor din staff”
MediaFlux
Breaking News: CNA închide Realitatea Plus din cauza amenzilor neplătite! Licența postului TV a fost retrasă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj