Tragedie în Suceava: O fată de 14 ani, găsită SPÎNZURATĂ în casă

O fată în vârstă de aproximativ 14 ani dintr-o comună suceveană a murit, luni, fiind găsită spânzurată într-o încăpere a locuinţei, iar poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Iulian Tudor
06 mai 2013, 13:27
Tragedie în Suceava: O fată de 14 ani, găsită SPÎNZURATĂ în casă

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul de poliţie Ionuţ Epureanu, a declarat agenţiei Mediafax că o fată în vârstă de aproximativ 14 ani, din localitatea suceveană Fântânele, a fost găsită spânzurată, luni, într-o debara a locuinţei.

El a spus că fata era în grija mamei, iar tatăl este plecat în străinătate.

Epureanu a precizat că în acest caz urmează să se facă necropsia, iar poliţiştii fac cercetări pentru moarte suspectă urmând să se stabilească motivele şi împrejurările producerii acestui eveniment.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”De ce nu m-a luat Dumnezeu pe mine?”. Mitică Dragomir, dezvăluiri cutremurătoare despre moartea fiului său cel mare
Capital.ro
CNAS lansează o aplicație care arată cum funcționează spitalele din România. Datele vor fi publice pentru toți
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Mercur retrograd în Leu pe 17 iulie 2026! Cele trei zodii care atrag ghinionul începând cu această dată. Se anunță pierderi financiare majore!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România