Prima didactică de 1500 de lei: la ce poate fi folosită de către profesori. Ce este „multi-portofelul”, clarificări de la Ministerul Educației

Prima de carieră didactică este pentru profesori în activitate în anul școlar 2022-2023, este în valoare de 1500 lei net și se acordă într-o singură tranșă, în octombrie.
Filip Stan
02 nov. 2023, 17:12
Prima didactică de 1500 de lei: la ce poate fi folosită de către profesori. Ce este
Prima didactică 2023. Motivul pentru care banii au fost virați în două tranșe și unde pot fi utilizați

Prima didactică de 1500 de lei: la ce poate fi folosită de către profesori. Ministerul Educației a transmis precizări privind modul de utilizare al acesteia.

Carificările sunt disponibile după întâlnirea cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și ai operatorului economic care gestionează cardurile.

Potrivit Ministerului Educației, prima de 1.500 de lei poate fi folosită și pentru plata studiilor de licență, master sau doctorat. De asemenea, suma poate fi utilizată pentru cumpărarea de echipament IT.

Cuantumul de 450 de lei din aceasta este pentru nevoi specifice în activitatea cadrelor didactice.

De exemplu, abonamentele la reviste, materialele didactice și biletele la spectacole. Mai pot fi cumpărate materiale consumabile și elemente de birotică.

Prima didactică de 1.500 de lei – întrebări și răspunsuri de la Ministerul Educației

Când se alimentează cardurile pentru prime?

  • Acestea se alimentează, de regulă, în 2-3 zile lucrătoare de la confirmarea primirii suportului electronic (cardului) de către beneficiarul final.

Prima didactică 2023. Motivul pentru care banii au fost virați în două tranșe și unde pot fi utilizați. Ministerul Educației: ”Lista comercianților se va actualiza permanent”
De ce sumele pentru prima didactică au fost virate în două tranșe (1.050 lei și 450 lei), chiar dacă în aceeași zi?

  • Operatorul economic responsabil de emiterea tichetelor a implementat o soluție inovativă „multi-portofel”.
  • Astfel, suma de 450 de lei reprezintă 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică până la care pot fi acoperite nevoile individuale specifice activității didactice.

Există o listă finală a comercianților la care pot fi utilizate primele pentru carieră didactică și carieră profesională?

  • Nu, nu va exista o listă finală. Aceasta se actualizează permanent și orice comerciant care își exprimă intenția poate fi introdus pe listă.

Personalul din învățământ poate propune comercianți?

  • Da, personalul din învățământ poate propune comercianți. Propunerile se pot face la următoarea adresă: [email protected]

Se poate utiliza întreaga sumă?

Pot utiliza întreaga sumă (1.500 lei) pentru una dintre cele trei categorii definite prin OUG 58/2023:

    • cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora
    • cheltuieli pentru echipamente IT
    • cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora
  • Da.

Pot utiliza suma în comun cu alte persoane (ex. soț și soție), pentru a achiziționa un echipament însumând o valoare cumulată?

  • Nu. Justificarea achizițiilor se face la nivel individual.

Pot să achiziționez un echipament IT, o carte de specialitate sau un curs de pregătire profesională cu valoare mai mare de 1.500 lei și să achit diferența din venituri proprii?

  • Da. Se poate justifica suma cu o factură în valoare mai mare de 1.500 lei.

Plata studiilor universitare de licență, master, doctorat, respectiv a cursurilor postuniversitare, inclusiv a celor de reconversie profesională este considerată eligibilă?

  • Da. Documentul justificativ pentru acest tip de studii îl va constitui adeverința de înscriere în anul de studiu pentru care se face decontul.
  • Ulterior, vor fi puse la dispoziție documente care atestă absolvirea anului de studiu pentru care se face decontul.

Pot achiziționa materiale consumabile și elemente de birotică pentru susținerea activității didactice?

  • Da, în limita a 30% din valoarea primei de carieră didactică.

Prima didactică de 1500 de lei: perioada de valabilitate a sumelor încărcate pe card

Până când se poate cheltui suma aferentă unei prime de carieră didactică?

  • Pentru cadrele didactice aflate în activitate în anul școlar 2022-2023 suma poate fi cheltuită până la 31 august 2024.

Până când este valabil suportul electronic (cardul) primit?

  • Acesta este valabil pe toată durata de desfășurare a programului, urmând a fi încărcat anual, în luna octombrie, până în anul școlar/universitar 2026-2027.

Prima didactică de 1500 de lei: ce se întâmplă cu sumele neutilizate?

  • Sumele neutilizate vor fi indisponibilizate la sfârșitul anului școlar.

Cum aflu dacă mi-a fost încărcat cardul? Cum aflu care este soldul cardului?

  • La numărul de telefon 021.207.27.27, urmați pașii din meniul interactiv.

Ce fac dacă nu mai știu PIN-ul?

  • La numărul 021.207.27.27, urmați pașii din meniul interactiv.

Ce fac dacă am pierdut cardul?

  • Se anunță emitentul cardului la numărul 021.207.27.27 pentru blocare și angajatorul pentru solicitarea unui card nou.

Cum procedez în cazul în care am o tranzacție respinsă cu cardul „Prima de carieră didactică” și vreau să aflu motivul respingerii?

  • Verificați pe ecranul POS-ului/chitanța emisă de POS care este motivul respingerii tranzacției.
  • În plus, vă asigurații că aveți sold suficient pentru tranzacția încercată, că introduceți corect codul PIN și că tranzacția este efectuată la o unitate afiliată Pluxee pentru cheltuielile reglementate de OUG 58/2023.
  • Puteți afla soldul, cât și codul PIN, sunând la 021.207.27.27 și urmând meniul interactiv.

Cum se poate debloca un card?

  • Deblocarea cardului este posibilă sunând la 021.207.27.27, de luni până duminică, în intervalul orar 07:00 – 22:00.

Ce fac dacă am folosit cardul la ATM și mi-a fost reținut?

  • Cardul „Primă de carieră didactică” este destinat doar pentru plata la un terminal POS al unei unități afiliate Pluxee
  • Retragerea de numerar este interzisă, conform legii.
  • Încercarea de a retrage numerar de pe card poate duce la blocarea acestuia în bancomat.
  • Pentru a fi îndrumat, contactează 021.207.27.27, de luni până duminică, în intervalul orar 07:00 – 22:00.

Ce se întâmplă dacă numele meu este trecut greșit pe card sau am fost încadrat în categoria greșită de personal?

  • Persoana contactează angajatorul, urmând ca, prin intermediul ISJ/ISMB, să fie trimise datele corecte către Ministerul Educației.

Ce se întâmplă dacă am fost omis de pe lista de beneficiari?

  • Persoana contactează angajatorul, urmând ca, prin intermediul ISJ/ISMB, să fie trimise datele corecte către Ministerul Educației.

Ce se întâmplă dacă nu doresc să ridic cardul?

  • Un beneficiar poate opta să nu ridice cardul.
  • Dacă suma nu a fost utilizată într-un an de zile, aceasta nu va mai fi disponibilă.

Dacă am activat în sistemul de învățământ în anul școlar 2022-2023, dar în momentul de față nu mai am un contract în vigoare, beneficiez de prima de carieră didactică?

  • Da, conform OUG nr. 58/2023.

Sunt necesare documente pentru justificarea celor 30% din prima de carieră didactică?

  • Doar declarația pe proprie răspundere, cu mențiunea că se poate verifica eligibilitatea cheltuielilor.

În cuantumul celor 30% din prima de carieră didactică pot cumpăra orice tip de produs?

  • Nu. Sunt eligibile doar produsele care vizează acoperirea de nevoi individuale specifice activității didactice.

Sunt necesare documente pentru justificarea financiară a celorlalți 70% din prima de carieră de didactică?

  • Da, documentele justificative fiind specificate în OMIPE nr. 3956/2023.

Pot să accesez cursuri de formare desfășurate de Casa Corpului Didactic?

  • Se lucrează pentru identificarea unei soluții tehnice în vederea înrolării CCD-urilor în sistemul de plăți.

Pot efectua cumpărături online folosind prima de carieră didactică?

  • În funcție de specificul comerciantului, cardul poate fi utilizat pentru achiziții atât în magazine, cât și online.

Prima didactică de 1500 de lei: condiții

Prima de carieră didactică este pentru profesori în activitate în anul școlar 2022-2023, este în valoare de 1500 lei net și se acordă într-o singură tranșă, în octombrie.

Burse 2023: 158 de elevi cu medii mai mici de 2 iau „bursă de merit”. Premierul Ciolacu a cerut anularea lor
Are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.

Pot fi decontate:

  • cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora
  • cheltuieli pentru echipamente IT
  • cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora
  • un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Ultrasul din conducerea lui Dinamo știe cine a incendiat peluza în Ghencea: „M-am născut și am crescut lângă stadionul Steaua”
Capital.ro
România a pierdut o legendă a teatrului românesc. Marele actor și regizor nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Când merită să treci la Uber Black. Ce venituri poți obține și ce mașini sunt acceptate
Adevarul
Salariul minim pe economie îi dezbină pe români. „Noi abia trecem luna, iar patronul face investiții în imobiliare”
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Compatibilități amoroase în sezonul Scorpionului. Cine iubește intens și cine se retrage dintr-o relație toxică
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi