Concert Depeche Mode în România: Tratament VIP pentru membrii formaţiei. Vezi care le sunt cerinţele

Pregătirile pentru concertul Depeche Mode din 15 mai, de pe Arena Naţională, au început, iar membrilor trupei li se vor onora toate dorinţele: cabine spaţioase şi decorate în culori calde, o cameră dotată cu plasme şi acces nelimitat la internet şi bar. 
Alina Costache
09 mai 2013, 06:59
Concert Depeche Mode în România: Tratament VIP pentru membrii formaţiei. Vezi care le sunt cerinţele

Echipa de producţie a dat deja startul pregătirilor, cei trei membri Depeche Mode urmând a beneficia de tratament VIP pe toată durata şederii lor în Bucureşti, potrivit Mediafax.

Fanii Depeche Mode mai au doar şapte zile de aşteptat până la marele eveniment, echipa de producţie punând la punct ultimele detalii pentru a putea începe pregătirile pe Arena Naţională. De altfel, întreaga zonă de culise ce va fi pusă la dispoziţia membrilor trupei şi a echipei acestora va fi amenajată conform solicitărilor primite de la reprezentanţii artiştilor.

Dacă Dave Gahan va avea propria cabină, Martin Gore şi Andy Fletcher vor împărţi aceeaşi cameră înainte de a urca pe scenă. Aceasta va fi extrem de spaţioasă, urmând a fi decorată în culori cât mai calde. Nu vor lipsi plantele naturale, florile de sezon şi lumânările ambientale menite să ofere întregii încăperi un aer foarte confortabil, conform cerinţelor artiştilor. Aceştia vor mai avea la dispoziţie şi o „cameră de zi”, dotată cu plasme, acces la televiziune prin cablu, internet, canapele, măsuţe de cafea şi open bar, de unde nu vor lipsi sortimentele autohtone de bere.

Camera va fi concepută ca un spaţiu deschis, urmând să fie folosită de toţi membrii trupei şi invitaţii lor. Aceasta nu va fi însă singura modalitate de relaxare pentru Martin Gore şi Andy Fletcher, cei doi arătându-şi intenţia de a vizita Bucureştiul, în eventualitatea unor ore libere înainte de repetiţii. Ei vor avea la dispoziţie, pe toată durata vizitei în România, un şofer personal, bun cunoscător al Capitalei şi vorbitor fluent de limba engleză, care să-i însoţească la o plimbare în funcţie de timpul disponibil al artiştilor.

Nu doar fanii Depeche Mode aşteaptă cu nerăbdare un mare concert, ci şi membrii trupei, Andy Fletcher declarând că şi acum, după trei decenii de carieră, are emoţii înainte de a urca pe scenă. Artistul este întotdeauna plăcut surprins de public, simţindu-se extrem de recunoscător pentru energia pe care fanii o transmit trupei pe tot parcursul unui spectacol. Concertul este al doilea pe care trupa britanică îl va susţine în Bucureşti, după cel din 2006.

Biletele pentru show-ul de la Bucureşti se mai găsesc pe www.Myticket.ro, în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului. Acestea pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 145 şi 320 de lei, singurele sectoare rămase disponibile fiind în tribune şi peluză.

Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a 32 de ani şi care însumează, până în prezent, 12 albume de studio, vândute în peste 100 de milioane de exemplare în toată lumea, Depeche Mode este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii.

Rădăcinile Depeche Mode datează încă din 1976, când Vince Clarke şi Andrew Fletcher înfiinţau trupa No Romance in China. După venirea lui Martin Gore şi a lui Dave Gahan, ca solist vocal, în 1980, formula devine completă, iar numele se schimbă definitiv în Depeche Mode. Trupa debutează cu piesa „Photographic”, semnează cu Mute Records şi lansează albumul de debut, „Speak and Spell”, în 1981. După plecarea lui Clarke, grupul îşi reface forţele bazându-se pe compoziţiile lui Martin Gore şi lansează două noi albume, „A Broken Frame” (1982) şi „Construction Time Again” (1983).

„Some Great Reward”, album apărut în 1984, a reprezentat pentru Depeche Mode afirmarea, atât din punct de vedere artistic, cât şi comercial. Seria succeselor a continuat cu „Black Celebration” (1986), „Music for the Masses” (1987), iar în 1990, apare celebrul „Violator”, conţinând hiturile „Enjoy the Silence”, „Policy of Truth” şi „Personal Jesus”. La începutul anilor ’90, perioada de maximă expansiune pentru muzica alternativă, Depeche Mode devine una dintre cele mai de succes formaţii din lume, iar LP-ul „Songs of Faith and Devotion” intră în topuri direct pe locul 1. După o pauză de patru ani, în 1997, Depeche Mode revine cu albumul „Ultra”, promovat de hituri precum „Barrel of a Gun” şi „It’s No Good”, material urmat, în 2001, de „Exciter”.

În octombrie 2005, Depeche Mode a lansat albumul de studio cu numărul 11, „Playing The Angel”, iar turneul de promovare a materialului, „Touring The Angel”, a înregistrat vânzări de peste 1,8 milioane de bilete în Europa şi, pentru prima dată în istoria trupei, a ajuns în România.

În 2009, trupa britanică şi-a lansat cel de-al 12-lea album, „Sounds of the Universe”. În acelaşi an, Depeche Mode, care avea programat şi un concert la Bucureşti, în cadrul „Tour of the Universe”, a luat o pauză de turneu, anulând o serie de show-uri, inclusiv cel din Capitală, din cauză că solistul Dave Gahan, s-a îmbolnăvit. Acesta a fost spitalizat de urgenţă, pe 12 mai 2009, la Atena, fiind suspectat de gastroenterită. Ulterior, acesta a fost operat de o tumoare canceroasă la vezica urinară. Trupa şi-a reluat turneul în iunie 2009, la Leipzig, în Germania.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
MM Stoica, analiză dură a FCSB: „Suntem pe fundul prăpastiei! Bifăm un record istoric”. Ce se întâmplă cu Alibec 
Capital.ro
Indexarea pensiilor și ajutor de 800 lei în 2026. Anunțul ministrului Muncii pentru pensionarii români
Playtech.ro
De ce să îți înfășori cheile mașinii în folie de aluminiu
Adevarul
Președintele Nicușor Dan a confirmat oficial când se va căsători: „Este 100% sigur”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Apar noi reguli pentru vânzătorii de artificii din România! Produsele interzise de Revelion
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai