Noi detalii din ancheta omorului afaceristului din Sibiu. Fiica lui Adrian Kreiner ameninţată în engleză

Unul dintre suspecţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost prins. Unul dintre cei trei suspecţi în cazul jafului urmat de crimă de la Sibiu a fost prins, joi seară, informaţia fiind confirmată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Filip Stan
16 nov. 2023, 21:52
Noi detalii din ancheta omorului afaceristului din Sibiu. Fiica lui Adrian Kreiner ameninţată în engleză

Ancheta în cazul omorului omului de afaceri sibian Adrian Kreiner avansează, iar procurorii au dat publicităţii noi detalii rezultate în urma cercetărilor şi audierii martorilor.

„Astăzi s-a început urmărirea penală faţă de trei bărbaţi din judeţul Dolj, în vârstă de 31, 33 şi respectiv 34 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. Până în prezent nu s-a reuşit localizarea acestora, existând posibilitatea să fi părăsit teritoriul ţării. Doi dintre aceştia posedă antecedente penale”, anunţă procurorii, potrivit Antena 3.

Cei trei infractori au intrat în casa omului de afaceri Adrian Kreiner pentru a-l jefui. Au supravegheat casa victimei începând cu noaptea de 4/5 noiembrie 2023 dintr-un imobil învecinat şi nelocuit.

Omul de afaceri a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite.

Citeşte şi: A fost prins primul dintre suspecţi în cazul omorului lui Adrian Kreiner, omul de afaceri din Sibiu. Ce se întâmplă cu ceilalţi doi complici

„În timpul activității infracționale suspecții au fost surprinși de fiica victimei aflată la etajul locuinței. Doi dintre bărbați au intrat imediat după aceasta și sub amenințarea unui pistol i-au solicitat, în limba engleză, să spună locul în care tatăl său ascunde banii.

După ce le-a dat atacatorilor doar banii pe care îi avea în portofel, 40 de euro și aproximativ 100 de lei, a fost amenințată cu pistolul de către unul din atacatori întrebând-o de mai multe ori unde sunt banii, ba chiar acesta a încărcat arma și i-a pus-o din nou la tâmplă determinând-o să spună unde sunt banii”, declară procurorul criminalist Valentin Florescu.

Potrivit procurorului criminalist, în seara zilei de 7.11, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, doi dintre suspecţi au părăsit cu certitudine țara.

Al treilea suspect, Laurenţiu Lăcătuşu, a fost reţinut joi, în judeţul Dolj.

Citeşte şi: Dumitru Buzatu râmâne în arest. Judecătorii i-au prelungit mandatul în dosarul în care este acuzat de luare de mită

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, ovaționat la primul meci al lui Gică Hagi la națională! Nici „Regele” nu a fost uitat
Capital.ro
Românii care primesc bani din străinătate. Când poți fi verificat. Documentele pe care le pot cere banca sau ANAF
Playtech.ro
Cât costă să montezi un aparat de aer condiționat în 2026. Prețurile au crescut înainte de sezonul cald
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Avea ofertă de la sfertfinalista Champions League, dar a ales un salariu ”de 20 de ori mai mare”: ”Am greșit!”
MediaFlux
Obligații noi pentru cei care stau la bloc. Vecinii pot obține acum daune mari în instanță
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți