Altercaţii în centrul Chişinăului, de 9 mai

Manifestaţiile de 9 mai de la Chişinău nu au trecut fără unele incidente, după ce chiar la Monumentul lui Ştefan cel Mare din centrul oraşului au avut loc unele altercaţii şi chiar îmbrânceli.
Iulian Tudor
09 mai 2013, 12:22
Altercaţii în centrul Chişinăului, de 9 mai

Incidentul a avut loc în timpul unei manifestaţii de protest în care un grup de oameni, reprezentanţi ai organizaţiei Acţiunea 2012, protestau faţă de un concert organizat de Ambasada Rusiei, scrie Agerpres.

În timpul acţiunii, câţiva tineri au intrat printre manifestanţi şi au încercat să-i provoace, dar a poliţia a intervenit. Unul dintre aceştia s-a luat la harţă şi cu poliţiştii după care a plecat.

O manifestaţie dedicată împlinirii a 68 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a avut loc joi la Chişinău, cu participarea reprezentanţilor conducerii ţării, în timp ce în centrul capitalei moldovene se desfăşoară concomitent un concert dedicat acestei zile şi o contramanifestaţie, în care un grup de tineri cere ca această dată să fie declarată zi de doliu

La Complexul Memorial Eternitate, manifestaţiile au început cu discursurile preşedintelui Nicolae Timofti, premierului interimar Iurie Leancă şi vicepreşedintelui parlamentului, Liliana Palihovici, care au vorbit atât despre jertfele umane din cel de-al Doilea Război Mondial, cât şi despre 9 mai ca Ziua Europei. La fel ca în ultimii câţiva ani, în cadrul ceremoniei au luat cuvântul atât veterani ai armatei române, cât şi ai celei sovietice, se arată într-o corespondenţă a Agerpres.

Nicolae Timofti a îndemnat politicienii şi societatea să nu utilizeze această zi în scopuri politice. „Ziua de 9 mai nu trebuie să fie, nicidecum, un prilej pentru forţele politice de a agita slogane şi însemne cu un pronunţat caracter ideologic ale unei epoci apuse. Debarasându-ne de clişeele propagandistice, vă îndemn în această zi să comemorăm, creştineşte, toate victimele războiului. Să depunem, cu recunoştinţă, flori pe mormintele celor căzuţi în lupte”, a declarat Timofti.

Pe de altă parte, opoziţia comunistă a organizat un marş prin centrul Chişinăului, dedicate Zilei Victoriei. Aceştia au afişat drapele roşii cu secera şi ciocanul şi alte simboluri sovietice, chiar dacă acestea au fost interzise.

Joi la Chişinău este organizat şi un concert, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la care vor participa şi doi cunoscuţi interpreţi ruşi, iar câteva zeci de persoane, membri ai Acţiunii 2012, asociaţie formată din mai multe organizaţii unioniste, protestează împotriva acestui eveniment, organizat de Ambasada Rusiei (…) cerând ca data de 9 mai să fie declarată zi de doliu, pentru că ar însemna reinstaurarea ocupaţiei sovietice în Basarabia.

Poliţia a organizat măsuri sporite de securitate în această zi, pentru a menţine ordinea publică.

Mesaj şocant la Chişinău: Moarte canibalilor români

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea în doar 19 zile. A strâns în mai puțin de o lună cât nu câștigă majoritatea românilor într-o viață
Capital.ro
Nicușor Dan ar putea anunța astăzi propunerea de premier. Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cea mai ieftină stațiune din Bulgaria după trecerea la euro. Cât costă o săptămână de vacanță pentru o familie în 2026
Adevarul
Tipurile de cancer strâns legate de consumul de alcool. Nu există o „cantitate sigură”, iar mitul „unui pahar pe zi” este fals
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
De ce ar fi fost convocat, de fapt, Andrei Șucu la naționala României: ”Are 6 meciuri în 6 luni la nivelul lui de vârstă! M-am întâlnit cu un oficial FRF, asta mi-a zis”
MediaFlux
SUA, discuții pentru extinderea desfășurării armelor nucleare în Europa. Țările de pe flancul estic sunt interesate (FT)
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți