O biserică românească din Italia a fost jefuită în Sâmbăta Mare. Hoţii au furat cutia cu moaşte

O biserică românească din centrul Italiei a fost jefuită, hoţii furând moaştele sfinţilor protectori ai parohiei, în contextul în care Biserica era plină, relatează site-ul cotidianului Il Centro.
Alina Costache
09 mai 2013, 14:39
O biserică românească din Italia a fost jefuită în Sâmbăta Mare. Hoţii au furat cutia cu moaşte

Incidentul a avut loc în Sâmbăta Patimilor la Biserica românească „Sfântul Iosif” din localitatea Avezano, situată în centrul Italiei. Preotul-paroh, Daniel Mititelu, spovedea credincioşi, înaintea Paştelui, iar biserica era plină de oameni, potrivit Mediafax.

Citeşte şi Scandal cu îmbrânceli între enoriaşi şi jandarmi, într-o localitate din Vaslui VIDEO

Profitând de neatenţia parohului, persoane rămase neidentificate au sustras cutia din aur în care erau moaştele Sfinţilor martiri Epictet şi Astion.

Citeşte şi Papa Francisc: Biserica ar fi un simplu ONG dacă nu l-ar urma pe Hristos pe drumul crucii

„Nu îmi dau seama cum s-a întâmplat”, explică preotul-paroh Daniel Mititelu. „Nu judec pe nimeni şi nu vreau ca cine a făcut această greşeală să se teamă să o remedieze. Fac apel ca cei care au luat cutia cu moaştele să o restituie”, a precizat preotul român.