Viktor Orban, noi declaraţii incendiare: „Europa şi-a pierdut capacitatea de autodeterminare/Rusia trebuie înţeleasă/China este o mare oportunitate pentru Ungaria”

Europa şi-a pierdut capacitatea de autodeterminare, nu poate stabili care sunt obiectivele sale şi nu îşi poate da seama ce mijloace ar trebui folosite pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat premierul ungar Viktor Orban, miercuri, la Zürich, într-un discurs public susţinut cu ocazia sărbătoririi a 90 de ani de la înfiinţarea săptămânalului elveţian conservator "Weltwoche", relatează MTI.
Filip Stan
23 nov. 2023, 09:59
Viktor Orban, noi declaraţii incendiare:

Premierul Viktor Orban a amintit că anul viitor în Uniunea Europeană vor avea loc alegeri, iar în doua jumătate a anului viitor ţara sa va avea preşedinţia rotativă a UE, iar în această calitate va avea ocazia să contureze agenda UE şi să aibă o influenţă mai mare asupra dezvoltării politicilor UE decât are în prezent.

Viktor Orban a spus că astăzi Europa nu este stăpână pe sine. Ponderea sa în PIB-ul mondial scade, iar până în 2030, doar Germania se va mai afla în topul celor mai mari zece economii ale lumii: pe ultimul loc, a subliniat premierul.

Uniunea Europeană nu reuşeşte să se ocupe în mod corespunzător de extindere şi nu poate gestiona nici conflictele regionale, fie că este vorba despre Ucraina sau de Balcanii de Vest, a accentuat politicianul maghiar.

Viktor Orban a spus că o întrebare importantă este dacă Europa reuşeşte să-şi păstreze suveranitatea strategică. În opinia sa, “soarta Europei este legată astăzi de cea a Americii”, aşadar dacă Washingtonul pierde teren, “vom avea şi noi de suferit”, or, în acest moment, acesta este principalul trend din lume, consideră premierul maghiar.

Citeşte şi: Putin a anunţat că Rusia este gata să ajungă la o înţelegere cu Ucraina. Motivul şocant pentru care cele două ţări nu pot negocia pacea

Ungaria, a spus el, are o responsabilitate specifică, pentru că aici nu există hegemonie liberală, nu există bătălii de coaliţie, nici migraţie sau revolte de stradă. “Ungaria are timp să se gândească la viitorul Europei”, a spus Viktor Orban, prezentând “modelul maghiar”. În Ungaria, în loc de hegemonie liberală progresistă există pluralism, a spus Viktor Orban, amintind că el personal este prezent în politică de 33 de ani, din care 17 ani au fost petrecuţi la guvernare, ceea ce îl face cel mai experimentat lider din Uniune.

În Uniunea Europeană, “Ungaria nu este oaia neagră, ci prima rândunică”, consideră Viktor Orban.

Ungaria, a arătat el, încearcă să devină „un punct de întâlnire” pentru companiile din Est şi Vest cu cele mai bune strategii.

Viktor Orban, despre situaţia din Ucraina: „Europa are nevoie de un plan B”

În cadrul evenimentului de la Zurich, premierul a vorbit şi despre situaţia din Ucraina. Europa ar trebui să fie pregătită ca, în cazul în care în Statele Unite ale Americii va exista o întorsătură politică, să facă faţă singură unui conflict geopolitic uriaş şi va trebui să găsească o soluţie politică la o problemă “aproape imposibil de rezolvat”, suportând totodată şi costurile, a arătat şeful guvernului de la Budapesta. Iar în acest răstimp, Europa devine din ce în ce mai săracă şi nu are bani pentru o criză de asemenea anvergură, a adăugat premierul ungar.

Viktor Orban a precizat că nu există nicio îndoială asupra faptului că atacul Rusiei asupra Ucrainei a reprezentat o agresiune, o încălcare a dreptului internaţional. Cu toate acestea, reacţia Europei nu a fost bună.

Potrivit premierului maghiar, “este nevoie de un plan B”, însă Europa nu are deocamdată un astfel de plan.

Orban a vorbit, de asemenea, despre ipocrizia occidentală, iar ca exemplu a menţionat faptul că Statele Unite ale Americii achiziţionează o cantitate semnificativă de combustibil nuclear din Rusia.

Orban laudă din nou Rusia şi China

Întrebat despre întâlnirea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, Viktor Orban a răspuns subliniind că ruşii trebuie înţeleşi pentru a şti cum să tratezi cu ei. În Moscova există un sistem diferit: în timp ce în Vest, principalul principiu călăuzitor este libertatea, la ruşi acesta este securitatea, întrucât de asta este nevoie pentru a menţine unită o astfel de ţară imensă.

Prim-ministrul ungar a vorbit şi despre China şi a spus că în opinia sa, aceasta este o mare oportunitate pentru Ungaria, astfel că ţara trebuie să coopereze cu Beijingul. A menţionat, totodată, că nu este de acord cu separarea Chinei de economia europeană.

Citeşte şi: Răsturnare de situaţie în războiul Israel-Hamas. Armistiţiul şi schimbul de ostatici se amână, anunţă oficialii israelieni

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-ar putea alege de proprietățile deținute de Răzvan Raț în Ucraina: ”Nu mai dau rușii drumul la Donbas”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Veste de ultimă oră de la meteo! Se schimbă vremea complet: anunţul va supăra mulţi români
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care au murit în accidentul cumplit de la Bacău! Femeia de 25 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet