Calendar ortodox 27 noiembrie 2023. Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul, unul dintre marii mărturisitori ai Bisericii lui Hristos

Luni 27 noeimbrie 2023, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Iacob Persul. Tot în această zi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Cuvios Pinufrie, Sfântului Cuvios Natanail de la Nitria și Sfântului Moise din Palestina.
Filip Stan
26 nov. 2023, 19:13
Calendar ortodox 27 noiembrie 2023. Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul, unul dintre marii mărturisitori ai Bisericii lui Hristos
Sfântul Mare Mucenic Iacov Persul, unul dintre marii mărturisitori ai Bisericii lui Hristos

Calendar ortodox 27 noiembrie 2023. Sfantul Iacob a trait in secolul al IV-lea, in cetatea persana Bitlava. Din cauza prieteniei sale cu Izdegherd, imparatul persilor, ajunge sa jertfeasca zeilor, scrie crestinortodox.ro. Ca urmare a lepadarii credintei in Hristos, mama sa ii scrie: „O, ticalosule! Pentru ce ai lasat pe Dumnezeu, Imparatul cerului, pentru cinstea omeneasca? Caci facand dupa placerea imparatului acestuia vremelnic, ai pierdut viata cea fara de moarte. Si slujind imparatului acestuia stricacios, te-ai lepadat de Cel nestricacios. Ai schimbat adevarul pe minciuna, lasand credinta in Hristos si ai primit inselaciunea diavoleasca”.

După ce a citit de mai multe ori scrisoarea de la mama sa, și-a spus: „Știu ce voi face, ca să nu piară până în sfârșit sufletul meu. Voi petrece bătând neîncetat în ușa milostivirii lui Dumnezeu, până când îmi va deschide; căci știu că-mi va deschide, pentru că este Îndurat și Milostiv și nu voiește moartea păcătosului, ci primește cu bucurie pe cei ce se pocăiesc”.

Mărturisește în fața împăratului că este creștin, iar împăratul îi poruncește să i se taie mădularele. Înainte de a fi supus chinurilr, Sf. Iacob s-a rugat, spunând: „Doamne Dumnezeul meu, ascultă-mă pe mine, robul Tău, și căutând din înălțimea cea sfântă a Ta, dă-mi tărie și putere în ceasul acesta pentru ca să rabd durerile acestea și să-mi răsplătesc cu sângele meu greșeala, căci mă lepădasem de Tine, făcătorul și Stăpânul meu. Acum îmi pare rău de acestea și mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc Preasfânt numele Tău și-mi pun sufletul pentru Tine. Iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca să vadă vrăjmașii Tăi și să se rușineze, căci Tu, Doamne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat”.

Degetele de la o mână i-au fost tăiate și atunci, Sf. Iacob a zis: „Pastorii, când tund oile, tunzând partea din dreapta, oare lasă pe cea din stânga netunsă? Eu sunt oaie a turmei lui Hristos, care m-am dat în mâinile voastre pentru Domnul meu, ca să-mi tundeți mădularele mele ca pe o lână; acum având mâna cea dreaptă tunsă, o voi cruța pe cea stângă? Nu voi cruța niciunul din mădularele mele; ci mă voi dezbrăca de trupul meu stricăcios, pentru ca să mă îmbrac într-unul nestricăcios”.

După ce a rostit cuvintele acestea, i-au fost tăiate și degetele de la mâna cealaltă, de la picioare, mâinile ca apoi să i se taie și capul.

Troparul Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul, glasul al 4-lea:

Cu mucenicia cea neobişnuită şi înfricoşătoare şi cu vitejiile răbdării, pe toţi i-ai minunat, mult pătimitorule, cu tăierea fiecărei părţi din trup, rugăciuni de mulţumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta în pătimirea ta cunună ai luat şi te-ai suit către Scaunul Împăratului Ceresc al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să mori! Nu mai sta pe bancă!”. Toți doctorii i-au spus lui Mircea Lucescu înainte de Turcia – Romania să renunțe la antrenorat de urgență
Capital.ro
Ajutor de deces 2026. Se plătesc mai mulți bani pentru înmormântare din 30 martie. Cine ia doar jumătate
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
Un antrenor român important, interzis la națională: ”Niciodată!”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru români. Ilie Bolojan și Nicușor Dan dau semnale ferme pentru pensionari
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj