Misterele ştiinţei: Apa descoperită pe Lună are aceeaşi origine ca apa de pe Terra

Apa descoperită în mantaua Lunii are aceeaşi origine ca apa de pe Terra, provenind din meteoriţi primitivi, afirmă oamenii de ştiinţă, citaţi de maxisciences.com.
Alina Costache
11 mai 2013, 12:30
Misterele ştiinţei: Apa descoperită pe Lună are aceeaşi origine ca apa de pe Terra

În urmă cu 4,5 miliarde de ani, Luna s-a format prin acumularea unor deşeuri spaţiale în fuziune, rezultate din impactul dintre protoplaneta Theia (de mărimea planetei Marte) şi Terra primitivă. Potrivit oamenilor de ştiinţă, căldura degajată în urma acestei coliziuni ar fi trebuit să împiedice elementele care alcătuiesc apa (hidrogen şi oxigen) să fie prezente în straturile profunde ale Lunii, întrucât aceste elemente ar fi trebuit să se evapore, scrie maxisciences.com, citată de Mediafax.

Cu toate acestea, dispozitivele spaţiale lansate de NASA, alături de eşantioanele lunare aduse pe Terra de misiunile Apollo au confirmat prezenţa apei pe Lună, atât în scoarţă, cât şi în profunzimile sale. Această descoperire datează de mai mulţi ani şi i-a intrigat pe cercetători, care au dorit să determine originea acelor molecule de apă lunară.

Savanţii au cercetat în amănunt hidrogenul descoperit în cristalele şi în fragmentele sticloase descoperite în rocile lunare şi se pare că au aflat un răspuns. Potrivit unui studiu publicat recent în revista Science, acest element chimic, la fel ca apa găsită pe Lună, ar avea aceeaşi origine ca hidrogenul şi apa de pe Terra. Această concluzie este susţinută de analiza izotopilor de hidrogen şi mai ales a celor de deuteriu (izotop al hidrogenului cu un neutron), care a dovedit cu un grad de precizie de 98% că originea hidrogenului din apa de pe Terra este aceeaşi cu originea acelor roci: din apa existentă pe meteoriţii primitivi.

Alberto Saal, coordonatorul studiului, geochimist la Universitatea Brown din Statele Unite, afirmă că raportul deuteriu / hidrogen din apa de pe Terra şi cel din eşantioanele lunare sunt identice cu cele descoperite în meteoriţii provenind din centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.

De fapt, această apă ar proveni din meteoriţii primitivi situaţi în părţile exterioare ale centurii de asteroizi, cunoscuţi pentru faptul că sunt bogaţi în anumite elemente, inclusiv în apă.

Pornind de la aceste constatări, oamenii de ştiinţă au emis ipoteza potrivit căreia apa era prezentă pe Terra înainte de formarea Lunii şi că aceasta din urmă ar fi „recuperat” o parte din această apă de origine terestră în momentul formării sale. „Explicaţia cea mai simplă ar fi aceea că apa exista deja pe proto-Terra în momentul acelui impact uriaş. O parte din acea apă a supravieţuit impactului, iar rezultatul îl vedem pe Lună„, a declarat Alberto Saal.

Misterul a fost elucidat însă doar parţial, întrucât acest scenariu nu rezolvă problema evaporării apei, fenomen care ar fi trebuit să fie generat de căldura uriaşă degajată de coliziunea aflată la originea procesului de formare a Lunii. Acea căldură ar fi trebuit să facă imposibilă prezenţa apei pe Lună.

Cum a putut o parte din acea apă să supravieţuiască?„, se întreabă oamenii de ştiinţă. „Într-un anumit fel, impactul nu a cauzat dispariţia întregii cantităţi de apă. Însă noi nu cunoaştem deocamdată motivul din spatele acestui fenomen„, a adăugat Alberto Saal. Acelaşi cercetător consideră că oamenii sunt încă departe de a cunoaşte toate procesele importante care au loc în timpul formării planetelor şi a sateliţilor lor.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Cu ce se ocupă fosta jucătoare de tenis din Rusia, după retragere. La 40 de ani a început o meserie nouă
Capital.ro
Carte electronică de identitate 2026. Anul până când mai sunt valabile vechile cărți de identitate
Playtech.ro
Ce este cvadriciclul și de ce poate fi condus fără permis de conducere. Modelul Arora S2 care a luat foc are viteză maximă de 25 km/h
Adevarul
Trupele NATO au fost „bătute măr” de ucraineni în cadrul unor exerciții în Estonia. „Suntem condamnați”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
”Pleacă dracului!”. Ce i-a spus Ilie Năstase lui Nicolae Ceaușescu de l-a ”înghețat” pe liderul comunist
MediaFlux
Trump știe cum poate Zelenski să câștige războiul. Sfatul președintelui SUA în relația cu Rusia
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat