Ce mâncau românii în urmă cu 300 de ani. Diferențele uriașe dintre cei bogați și cei săraci

Ce mâncau românii acum 300 de ani. Inegalitatea alimentară există de secole și, din nefericire, aceasta se menține și în zilele noastre. Ca acum sute de ani, și astăzi, bogații mănâncă complet altceva decât cei mai puțin înstăriți, iar accesul la hrană nu este, în continuare, egal pentru toată lumea.

Există și acum persoane care suferă din cauza foametei, deși omenirea produce mult mai multă mâncare decât ar avea nevoie cei 8 miliarde de oameni de pe Pământ. Din risipa alimentară generată la nivel mondial s-ar putea reduce simțitor foametea, dar, din diverse cauze, accesul la alimente cintinuă să fie inegal.

Citește și: Crăciun 2023. Ce preferă românii, să fie musafiri sau gazde? Câţi bani au repartizaţi pentru cadouri

Ce mâncau românii în secolele trecute

În ultimele secole, hrana pe care o consumau oamenii a fost influențată de venituri și statut social, dar și de religie. În anii 1800 oamenii respectau cu sfințenie posturile, iar mămăliga era principalul aliment consumat de români, după cum arată Constanța Vintilă-Ghițulescu în lucrarea „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească 175- – 1860”, potrivit HotNews.

Alte articole

Faci o faptă bună și mănânci și te plimbi cu bicicleta gratuit

Un livrator de mâncare și-a pierdut jobul după ce aplicația pe care o folosea nu îi mai recunoștea chipul

Mămăliga a devenit o delicatesă atunci când românii au început să fiarbă mălaiul în lapte sau când au prăjit bucăți mici de mămăligă în tigaie, cu unt. De aici s-a născut și „mămăliga boierească”, după cum consemnează Domenico Sestine, călător prin Țara Romînească pe la 1780.

În zilele de post, mămăliga era însoțită adesea de ceapă și usturoi, hrană ce potolea foamea țăranului în zilele de muncă la câmp. Încă de pe atunci, mămăliga a devenit simbolul oamenilor săraci, de unde și apariția termenului peiorativ de „mămăligar”.

Țăranului din acele vremuri îi plăcea foarte mult și prazul, pe care „îl mănâncă crud ca mezelic” sau gătit cu untdelemn, mai scrie Constanța Vintilă. În grădină, românii cultivau fasole, linte, bob sau varză, legume pe care le mâncau fierte, îngroșând zeama cu făină și, rareori, adăugau și un strop de untdelemn. Condimentau mâncarea cu cimbru, praf de ardei iute, hrean, pătrunjel sau mărar. Fasolea era mâncarea cea de toate zilele.

Pentru a trece cu brio iarna, țăranii puneau la păstrare fasole, bo, linte, bame, ciuperci și fructe uscate pe care le găteau cu carne sau pilaf, oale cu ardei acriți în oțet, altele cu castraveți murați, în apă cu sare sau în oțet de măceșe. Varza se punea la murat în tocitori mari, în apă cu sare, și se lăsa la dospit până se acrea.

Citește și: Legumele care îngrașă la fel ca preparatele din carne! Românii le consumă zilnic

Din scrierile acelor vremuri reiese că boierii mâncau mai mult și mai des – de patru ori pe zi și câte zece feluri de mâncare, ultima masă fiind luată cu puțin înainte de miezul nopții. Mesele boierilor erau pline, însă, doar cu anumite ocazii, precum sărbătorile mari sau primirea de musafiri.

Deci, boierii nu mâncau zece feluri de mâncare de fiecare dată. Când nu erau ocazii speciale, acești, deși mâncau mai bine decât cei săraci, nu făceau excese.

Doctorul Constantin Caracaș povestește că boierii preferă „câte un pahar de rachiu de vin simplu sau amestecat cu aromatice de roze, mentă, ambră, cafea, aloes, foi de chitru, chinamon, angelică și altele sau vutcide ienupăr, de scorţişoară, de chitră şi de lămâie, de flori de mărgăritărel, de trandafir, de anason sau de cuișoare sau simplu „gătite cu zahar“. Urmează „conserve de pește de mare, ca sardele, lacherdă, licurini sau icre, măsline, salam de Italia, brânzeturi felurite, locale și străine”.

Printre cele locale sunt apreciate brânza de burduf și urda, cărăora li se adaugă cașcavalul de Gorj, de Câmpina și de Penteleu. Mămăliga este fiartă în lapte sau făcută după rețete aparte cu unt, brânză, smântână sau aromate.

Pâinea este bine coaptă, ușoară, albă și pufoasă. Salatele sunt și ele diverse: de lăptuci, de andive asortate cu capere, felii de lămâie, oțet, untdelemn și zahăr, de sparanghel, de sfeclă roșie coaptă în spuză, de morcovi, de cicoare, asortate cu capere, cu stafide, cu oțet de trandafiri și zahăr sau cu semințe de rodii.

Se mânca „supa de carne de pasăre sau de vacă, cu muștar, cu hrean sau cu alte sosuri”, printre care se intercalau diferite feluri în funcție de gustul boierului. Într-o zi se mânca pui cu „unt proaspăt și zmântână, sare, nucşoară, cuișoare și piper mai mult, cucunari (seminţe de pin) și fistichiuri (fistic) pisate bine sau migdale“, peste care se vărsau „5-6 gălbenări de ou bătute cu câtăva zeamă de lămâie“, zeamă de carne, pre- sărat apoi cu zahăr și scorţişoară, mai arată sursa citată.