Pensii decembrie 2023. Când intră banii seniorilor pe card şi când vine poştaşul cu plicul

Șeful Casei de Pensii din România a anunțat că pensionarii își vor primi pensiile începând de luni, 4 decembrie.
Filip Stan
04 dec. 2023, 09:22
Pensii decembrie 2023. Când intră banii seniorilor pe card şi când vine poştaşul cu plicul

Pensii decembrie 2023. Poștașii duc pensia milioanelor de pensionari începând de pe 4 decembrie, după ce primele 3 zile au fost libere. Pe card, pensiile intră după data de 12 decembrie. Anunțul a fost făcut de Casa Națională de Pensii.

„Referitor la plata pensiilor în luna decembrie 2023
Având în vedere sărbătorile legale din 30 noiembrie, respectiv 1 Decembrie, precum și zilele libere de 2 și 3 decembrie 2023, conducerea Casei Naționale de Pensii Publice precizează că a întreprins deja demersurile necesare pentru a asigura plata pensiilor și a celorlalte drepturi care se achită prin casele teritoriale de pensii, aferente lunii decembrie.

Cu sprijinul factorilor poștali, plata drepturilor va începe cu data de 4 decembrie astfel ca, până de sărbători, toate drepturile să fie achitate.

Reamintim că, pentru beneficiarii care au ales plata prin conturi bancare, ziua de plată este 12 decembrie”, a anunțat instituția.

Anunț de ultimă oră despre pensii. Ce se întâmplă cu această categorie de pensionari
Pensii decembrie 2023. Pensionarii s-au temut că greva de la numeroasele case de Pensii din țară ar putea întârzia plata pensiilor pe decembrie.

Daniel Baciu, directorul CNPP (Casa Națională de Pensii), a declarat că pensiile pentru decembrie vor fi distribuite de către poștași începând de luni. În plus, a adăugat că în toată perioada în care a ocupat funcția de președinte al CNPP, nu s-a înregistrat nicio întârziere în eliberarea pensiilor, menționând că acestea au fost distribuite în mod prompt și la termen.

„De când sunt preşedinte la Casa Naţională de Pensii nu s-a întârziat absolut nicio zi. E aceeaşi procedură în fiecare an. Am făcut toate diligenţele în acest sens. Deja o parte din bani i-am virat Companiei Naţionale Poşta Română începând chiar de săptămâna trecută – o sumă substanţială. Aproximativ 50% din suma pe luna decembrie am virat-o. Urmează să facem plăţi şi după 1 Decembrie.

Citește și Pensii 2024: Peste 2.000.000 pensionari nu primesc bani în plus la pensie la recalculare

Luni, 4 decembrie, vom mai face încă o plată, vom mai face şi ulterior, astfel încât oamenii să primească banii la timp, aşa cum îi primesc lună de lună, să nu se simtă aceste zile libere.

Colegii mei din teritoriu, din casele teritoriale de pensii, depun toate eforturile ca banii să ajungă la timp la pensionari. Până pe data de 15 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii. Colegii mei sunt responsabili, nu va fi afectat procesul de plată a pensiilor pe luna decembrie”, a afirmat Baciu, la lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a CNPP.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a anunțat în direct plecarea lui Florin Tănase de la FCSB! Fanatik a aflat echipa: „Se transferă acolo”. Update exclusiv
Capital.ro
Se trece la poprirea conturilor bancare. Măsura îi vizează atât pe cetățeni, cât și firmele. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Ce înseamnă când aplicația meteo arată „calitatea aerului nesănătoasă”. Când ar trebui să eviți să stai afară
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să lingi cratița și pe dosul afumat”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
Schimbare istorică. Ion Țiriac: 'E trist că și la vârsta mea trebuie să fiu aici'
MediaFlux
Anunț major pentru România. Rusia atacă instalaţiile de energie electrică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat