România va deveni un mare jucător în Europa. Burduja anunţă proiectul care aduce 20 de miliarde de euro țării noastre

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a anunţat că în 2027 ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep şi a menţionat că acesta este cel mai important zăcământ pe care România îl are.
Filip Stan
04 dec. 2023, 09:14
România va deveni un mare jucător în Europa. Burduja anunţă proiectul care aduce 20 de miliarde de euro țării noastre

Sebastian Burduja a precizat că acolo sunt între 100 şi 200 de miliarde de metri cubi şi ţara noastră îşi va dubla astfel producţia de gaze.

Burduja a fost întrebat despre miliardele de euro pe care România le pierde deoarece întârzie exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Prime Crăciun 2023. Compania din România care dă al 13-lea salariu de 2.500 de lei de Sărbători

“Avem un perimetru în Marea Neagră, exploatat de Black Sea Oil & Gas, companie americană. De acolo, în Sistemul Naţional de Transport intră cam un miliard de metri cubi pe an. Asta înseamnă 10% din tot ce produce România.  Şi intră, sunt o sursă importantă. Apoi, avem proiectul Neptun Deep. Decizia finală de investiţii în Neptun Deep s-a luat când aveam o săptămână, două de mandat şi OMW Petrom, respectiv RomGaz, partener 50% – 50%, au spus să începem proiectul, iar proiectul curge. Pe calendarul actual, în 2027, ar trebui să intre primele molecule de gaz din Neptun Deep. E cel mai important zăcământ pe care România îl are. Sunt între 100 şi, cine ştie, spre 200 de miliarde de metri cubi acolo, asta înseamnă că noi practic ne vom dubla producţia de gaze şi vom fi primul producător, cel mai important producător din Europa”, a afirmat Sebastian Burduja.

El a adăugat că din proiectul Neptun Deep va intra la bugetul de stat o sumă de peste 20 de miliarde de euro.
“Dacă v-amintiţi, acolo e o poveste şi cu Exxon. RomGaz şi-a asumat o decizie complicată, a plătit un miliard de dolari, a cumpărat…Gândiţi-vă că din proiectul Neptun Deep, apropo că vrem să accelerăm investiţiile, să exploatăm resursele, în condiţii corecte, sigur şi faţă de mediu, vorbim de peste 20 de miliarde de euro care vor intra la bugetul de stat, din redevenţe, din exploatarea acestei resurse.  Cred că pentru o investiţie de patru miliarde de euro, aşa cum e Neptun Deep, ambii parteneri în proiect au tot interesul ca lucrurile să se desfăşoară în calendarul asumat şi în 2027 să putem exploata acest gaz. Dar să ştiţi că nu e suficient să tragem acel gaz din Neptun Deep şi să-l ardem la aragaz”, a afirmat Sebastian Burduja.

Ieşi pe plus la plata facturilor. Cum alegi furnizorul de energie electrică pentru a economisi bani şi timp

El a precizat că România trebuie să aibă o strategie pentru valorificare acelui gaz. “România trebuie să aibă o strategie de ţară în care valorificăm acel gaz în industria farma, care e o industrie energofagă din perspectiva gazului, în industria îngrăşămintelor chimice. Sau dacă n-avem altă variantă, cel puţin să producem curent electric, cum e investiţia de la Mintia, care e cea mai mare centrală pe gaz din Europa, 1.700 MW, care a început şi care trebuie să fie gata în 2025, 2026 în două etape. Au început, sunt în grafic, au plătit turbina,  o turbină, iarăşi de un nivel record. Au plătit vreo 300 milioane de euro, dacă nu mă înşel deja pentru turbina de acolo. Deci nu cred că e vorba de un investor care pur şi simplu renunţă la 300 de milioane de euro. Va fi hotărât să pună în practică proiectul. Dar ultima variantă, ca să concluzionez, este exportul de gaz, aşa cum îl scoatem noi din Neptun Deep. Deci asta e ultima variantă”, a mai declarat Sebastian Burduja.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ion Țiriac, Donald Trump de Europa! “A dat peste 1 milion de euro, banul jos!”
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Cât e pensia de handicap pentru gradul 1, 2 sau 3. Toate sumele actualizate la zi
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Anunț de la poliție pentru toți românii! Ți se anulează certificatul de naștere sau de căsătorie
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai