Tabloul care a fost vândut cu 43,84 milioane de dolari

Două dreptunghiuri albastre separate de o linie bleu. Este tabloul de 43,84 milioane de dolari. 
Iulian Tudor
15 mai 2013, 11:02
Tabloul care a fost vândut cu 43,84 milioane de dolari

Un tablou al pictorului american Barnett Newman, reprezentant de seamă al expresionismului abstract, a fost vândut cu preţul record de 43,84 milioane de dolari, marţi, la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s la New York, informează AFP, citat de Mediafax.

Tabloul „Onement VI”, care prezintă două dreptunghiuri de un albastru vibrant, separate de o linie bleu deschis, reprezintă „un portal către sublim”, potrivit reprezentanţilor casei Sotheby’s.

Barnett Newman (1905-1979) este, alături de Jackson Pollock, Mark Rothko şi Willem de Kooning, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai expresionismului abstract, un curent care făcea din tablouri un spaţiu al gesturilor şi mai degrabă un eveniment decât o reproducere a unei imagini.

Tabloul „Onement VI” era estimat la un preţ cuprins în intervalul 30 milioane de dolari – 40 milioane de dolari.
Un alt record a fost stabilit în cadrul aceleiaşi licitaţii – tabloul „Domplatz, Mailand”, realizat de pictorul german Gerhard Richter, a fost cumpărat cu 37,1 milioane de dolari. Această sumă reprezintă un record de preţ pentru operele unui artist în viaţă vândute la licitaţie.

În schimb, o a treia operă remarcabilă propusă la vânzare de casa Sotheby’s, marţi, la aceeaşi licitaţie, „Study for Portrait of P.L.”, de Francis Bacon, nu şi-a găsit cumpărător. Pictura era estimată la un preţ cuprins în intervalul 30 milioane de dolari – 40 milioane de dolari.

Două tablouri de Jeff Koons, estimate între 6 milioane de dolari şi 15 milioane de dolari, nu au fost nici ele vândute.

Un tablou evaluat la un milion de lire sterline, descoperit cu ajutorul internetului

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Starul de 100 de milioane de euro al lui Cristi Chivu la Inter, refuzat de echipele din SuperLiga: „Costa doar un milion!”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Primul fotbalist pe care Șumudică vrea să îl aducă la CFR Cluj! Mutarea se anunță dificilă
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat