David, elevul mort după ce un perete al internatului din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste el, înmormântat în Lupeni. Ajutoare de la Guvern pentru victimele tragediei de la internat

David, elevul de 17 ani care a decedat luni la Odorheiu Secuiesc, după ce un perete al internatului Liceului ”Tamasi Aron” s-a prăbuşit, va fi înmormântat joi, în localitatea natală Lupeni.
Alina Costache
21 dec. 2023, 14:07
David, elevul mort după ce un perete al internatului din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste el, înmormântat în Lupeni. Ajutoare de la Guvern pentru victimele tragediei de la internat

David, elevul mort după ce un perete al internatului din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit peste el, este condus pe ultimul drum de familie și colegi. Adolescentul va fi înmormântat în localitatea sa natală, Lupeni.

David, care urma să împlinească 18 ani de Crăciun, a fost scos de sub dărâmături de către salvatori, dar nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar diagnosticul medicilor a fost „stop cardio-respirator, moarte violentă prin strivire”.

Luni, în jurul orei 16,00, un perete al clădirii internatului din cadrul Liceului ‘Tamasi Aron’ din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. La acel moment, în corpul de clădire se aflau patru elevi ai internatului, aceştia fiind prinşi sub dărâmături. Băiatul de 17 ani a decedat, iar trei fete se află internate în spital, una în stare gravă.

Citește și: Detalii emoționante despre tragedia de la Odorheiul Secuiesc. Mama lui David le-a îngrijit pe colegele fiului ei după tragedia de la internat

David Șipot era elev la Liceul de Artă din Odorheiu Secuiesc.

”Instituţia noastră este în doliu. O astfel de tragedie nu ar fi trebuit să se întâmple. O viaţă tânără plină de vise a fost spulberată. A fost elev la şcoala noastră, aşa că această veste de neînţeles este cu atât mai dureroasă pentru comunitatea noastră, pentru elevii noştri şi pentru oraş. Ieri ne pregăteam pentru concerte de fanfară, concerte de Crăciun şi un târg de Crăciun, astăzi nici măcar nu putem vorbi. Concertele noastre pentru săptămâna aceasta sunt anulate, fiind înlocuite de doliu şi rugăciune. (…) Odihneşte-te în pace, David!”, au transmis şi reprezentanţii liceului unde tânărul învăţa.

Citește și: Ce făcea David, elevul mort la Odorheiu Secuiesc, în timp ce zidul internatului se prăbușea. Colegul său de cameră a dezvăluit tot

Având în vedere tragedia care a avut loc luni, Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc a anulat toate evenimentele cultural-artistice din Târgul de Crăciun, precum şi spectacolul şi jocul de artificii de Revelion, iar autorităţile locale au transmis condoleanţe familiei tânărului decedat, menţionând că întregul oraş este îndoliat. De altfel, în faţa internatului, localnicii au depus flori şi au aprins zeci de lumânări.

 

Victimele de la internatul din Odorheiu Secuiesc vor primi ajutoare de urgență din partea Guvernului

Guvernul a aprobat joi un ajutor de urgenţă pentru familia elevului decedat în urma tragediei de la Odorheiu Secuiesc, respectiv pentru cele trei fete rănite.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunţat că Guvernul a aprobat alocarea sumei de 915.500 lei, reprezentând ajutoare de urgenţă pentru sprijinirea a 208 familii şi persoane singure, care se află în situaţii dificile din cauza unor incendii, a pagubelor produse de fenomene meteo extreme sau periculoase, de accidente sau de situaţii deosebite din cauza stării de sănătate.

De aceste ajutoare vor beneficia şi familiile afectate de recenta tragedie de la Odorheiu Secuiesc.

Astfel, pentru cele două fete rănite şi internate se alocă câte 8.000 lei, pentru fata care se află în stare mai gravă, în comă, suma de 10.000 lei, iar pentru familia tânărului decedat tot suma de 10.000 lei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT