Ministrul Transporturilor: Documentaţia depusă de investitorii CFR este incompletă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat agenţiei Mediafax că documentele depuse de cei trei investitori interesaţi de privatizarea CFR Marfă au fost respinse deoarece nu includeau toate elementele necesare şi a precizat că ar demisiona doar dacă eşecul privatizării ar fi din vina sa.
Filip Stan
15 mai 2013, 17:15
Ministrul Transporturilor: Documentaţia depusă de investitorii CFR este incompletă

Dacă CFR Marfă nu se privatizează din cauza unor greşeli ale ministerului, plec a doua zi. Eu îmi fac treaba, respect termenele şi procedurile”, a afirmat ministrul Transporturilor.

El a arătat că documentaţiile depuse de cei trei investitori sunt incomplete sau neconforme.

„La fiecare ofertant lipsea câte ceva. Facem toate diligenţele pentru o nouă procedură. Dorinţa mea este să nu ieşim din termenul final (20 iunie – n.r.)”, a adăugat Fenechiu.

Întrebat ce investitori ar putea să se prezinte la reluarea procedurii, ministrul a spus că inclusiv cei trei ofertanţi, însă cu „documentaţia completă”.

Fenechiu a mai spus că preţul de pornire pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă, de 180 milioane de euro, nu va fi modificat.

Niciunul dintre cei trei investitori care au depus documentaţia de participare nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de privatizare a companiei CFR Marfă, în urma verificării şi analizării documentelor, procesul urmând să fie reluat.

„Ministerul Transporturilor vă informează că, în urma verificării şi analizării documentaţiilor de participare depuse de potenţialii investitori la procedura de precalificare în cadrul procesului de privatizare a SNTFM CFR MARFĂ, Comisia de Privatizare instituită la nivelul Ministerului Transporturilor, a hotărât respingerea celor trei potenţiali ofertanţi şi reluarea procedurii, conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.

OmniTRAX, înregistrată în Denver, Colorado, a fost fondată de omul de afaceri Patrick Broe. Transferoviar Grup este controlată de omul de afaceri Călin Mitică şi deţine participaţii majoritare în cadrul firmelor UV Aiud şi Transferoviar Călători, iar Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria este un fond de investiţii fondat în 1957, administrând active de peste două miliarde de euro. Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.

Premierul Victor Ponta declara miercurea trecută că a cerut date legate de companiile care au depus documentaţii la privatizarea CFR Marfă şi că investitorii în cauză sunt serioşi, astfel că are încredere că aceştia pot aplica o strategie eficientă, adăugând că societatea poate fi viabilă, dar „nu e aşa uşor cum pare”.

„Mă aştept ca oricare dintre cei trei – pentru că am cerut date, este vorba de investitori serioşi – am încredere ca oricare dintre cei trei trei să aibă capacitatea de a implementa o strategie pe termen mediu şi lung de eficientizare a companiei, păstrare a locurilor de muncă şi creşterea competiţiei pe piaţa internă şi pe piaţa directă”, a spus Ponta, la vremea respectivă.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat după deschiderea documentaţiilor de participare că ofertele sunt eligibile, iar dacă preţul de vânzare ar fi fost mai mic, numărul investitorilor interesaţi ar fi fost mai mare.

Fenechiu afirma la finele lunii martie că în situaţia în care nu va rezolva problema privatizării CFR Marfă şi deblocarea POS Transporturi până la mijlocul lunii iunie este posibil să părăsească Guvernul, după cum îşi doreşte Traian Băsescu.

Ministrul Transporturilor a făcut o declaraţie similară legată de CFR Marfă şi la finele lunii ianuarie, după audierea la comisiile parlamentare de industrii privind aprobarea bugetului pe 2013.

„Cred că dacă nu va fi privatizată CFR Marfă, nu voi mai fi ministru, pentru mine este o responsabilitate uriaşă şi o iau în serios”, a spus Fenechiu la vremea respectivă, adăugând că nu i s-a spus acest lucru la şedinţa de guvern.

Miercuri a fost termenul pentru finalizarea verificării şi analizării documentelor de participare, precum şi pentru întocmirii listei investitorilor precalificaţi să participe, în continuare, la procesul de privatizare a CFR Marfă („lista scurtă”).

Termenul final pentru desemnarea ofertantului câştigător era 20 iunie 2013, conform angajamentelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional.

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Licitaţia pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă porneşte de la 180 milioane de euro.

Potrivit calendarului, potenţialii cumpărători înscrişi pe lista scurtă ar fi trebuit să depună până la 27 mai oferta preliminară şi neangajantă, alături de comentariile asupra proiectului contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni inclus în dosarul de prezentare.

Ulterior, comisia de privatizare trebuia să poarte negocieri cu fiecare dintre aceştia, începând din 28 mai.

Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, potenţialii cumpărători urmau să depună până la 19 iunie documentele de participare care nu au fost solicitate în faza de precalificare, oferta de cumpărare în plic sigilat şi dovada achitării taxei de participare la licitaţie.

DailyBusiness
Români jefuiți în Turcia, la un hotel de lux, în 2025. S-au furat banii din seif și înlocuiți cu bancnote false
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Primarul Chișinăului, spionul Rusiei? Cum ar fi putut Ion Ceban să ofere Moscovei informații esențiale din inima politicii românești. Întâlniri neașteptate la București
Capital.ro
Zi mare pentru familia Băsescu! Elena Băsescu e în culmea fericirii: Într-o clipă, viața se întâmplă (FOTO)
Playtech.ro
Cât costă o sticlă de apă românească în Los Angeles? Preţul i-a uimit pe turiştii români: „Mă apuc şi eu de vândut”
Adevarul
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
Cea mai frumoasă voleibalistă a lumii a publicat imagini mai mult decât îndrăznețe în costum de baie
kanald.ro
S-au scumpit rovinieta și taxa de pod de la Fetești de la 1 septembrie 2025. Cât trebuie să plătească șoferii
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
”Ăsta e el, la fundulețul domnului Șucu!”. Făcut praf de apropiatul patronului Rapidului, Prunea a venit cu o replică dezlănțuită: ”Spală-te cu el pe cap”
MediaFlux
Când va fi lansat Programul Rabla pentru persoane fizice. Anunțul de ultimă oră al AFM
stirilekanald.ro
VIDEO Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Acesta este cauza pentru care femeile își pierd dorința: 4 motive cheie!