Greşeala care-i suspendă pe profesori 7 ani de la catedră. Sancţiunea iniţială era excluderea de un an din învăţământ

Profesorii au voie să facă meditații fiscalizate cu copii din afara cursurilor, dar nu cu cei de la clasă. Altfel, pot fi sancționați până la concediere sau suspendarea de la catedră până la 7 ani de zile.
Filip Stan
04 ian. 2024, 08:31
Greşeala care-i suspendă pe profesori 7 ani de la catedră. Sancţiunea iniţială era excluderea de un an din învăţământ
Cadrele didactice, obligate să își raporteze colegii care dau meditații

Profesorii care dau meditaţii elevilor de la clasă vor fi excluși timp de șapte ani din sistem. Ministerul Educației a mărit cu șase ani perioada în care aceștia nu mai pot ocupa locuri didactice. Până acum, cadrele didactice care erau sancționate cu desfacerea contractului de muncă se puteau întoarce în sistemul de învățământ după 12 luni.

Acum, ministerul Educației a decis ca cei care sunt concediați disciplinar să se întoarcă în sistemul de învățământ după șapte ani.

Motive pentru care pot fi sancționate cadrele didactice:
– profesorii fac meditaţii cu elevii de la clasă
– profesorii săvârșesc acte de violență asupra elevilor sau  a colegilor
– profesorii pun în pericol sănătatea elevilor

Anunț de ultimă oră pentru profesori! Cadrele didactice, obligate să își raporteze colegii care dau meditații

Profesorii nu sunt excluși automat din învățământ. Aceste sancțiuni sunt aplicate treptat. Inițial primesc un avertisment scris sau li se scade din salariu de bază ori pentru trei ani nu pot participa la concursurile pentru mărirea gradației.

Această măsură a ministerului Educației, de a crește concedierea disciplinară de 12 luni la șapte ani este susținută de asociațiile de părinți.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) crede că declaraţiile pe care profesorii care dau meditaţii vor trebui să le depună sunt binevenite „în contextul sporirii transparenţei şi al diminuării favoritismelor”.

Citește și Un lanț de magazine anunță că din prima didactică profesorii își pot cumpăra și frigidere, dacă pun diferența de preț. Cardurile sunt valabile doar în magazinele fizice

„Consiliul Naţional al Elevilor susţine introducerea declaraţiei în vederea creşterii transparenţei generale în sectorul de educaţie. Cu toate acestea, introducerea simultană în noua lege a educaţiei a sancţiunilor disciplinare pentru profesorii care fac meditaţii cu elevii cărora le predau la clasă, dar şi a dublei admiteri la liceu indică faptul că rezolvarea problemei de la rădăcină este tratată cu superficialitate. Introducerea acestor declaraţii este un pas înainte pentru transparenţa în educaţie, fiind un imbold important în reducerea toxicităţii care normalizează recurgerea la meditaţii private pentru a face faţă cu materia la clasă, dar sunt necesare eforturi mult mai mari de atât”, a mai transmis sursa citată.

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Miruna Croitoru, susţine că pentru foarte mulţi elevi meditaţiile sunt o soluţie pentru a ţine pasul cu materia de la clasă.

„Este timpul să privim realitatea şi cum, încet, dar sigur, pentru foarte mulţi elevi, meditaţiile sunt singura soluţie de a ţine pasul cu materia de la clasă. Cu siguranţă că declaraţiile acestea sunt un pas înainte către un sistem educaţional ideal – corect şi transparent -, însă nu este suficient pentru a rezolva problema de la rădăcină. Ele vor putea soluţiona cazurile în care elevii care făceau meditaţii cu profesorii de la clasă erau favorizaţi, dar nu va elimina această practică toxică a sistemului de învăţământ. Ne bucurăm că se iau măsuri în această direcţie şi că vom putea vorbi despre un grad mai mare de corectitudine, însă sperăm că lucrurile nu se vor opri aici.” a declarat Miruna Croitoru.

7.900 de profesori au declarat la ANAF că au realizat venituri din meditaţii în valoare cumulată de 83,7 milioane de lei, în anul calendaristic 2021, arată datele obţinute exclusiv de Economica.net de la ANAF. Cele mari venituri nete declarate de profesori din meditaţii au fost realizate în Bucureşti – 24,4 milioane de lei, Cluj – 5,85 milioane de lei, Timiş – aproape 3,75 de milioane de lei, Sibiu – 3,38 de milioane de lei, Ilfov – 3,34 de milioane de lei, Braşov – 3,2 milioane de lei şi Prahova – 3,15 milioane de lei, reiese din datele obţinute exclusiv de Economica.net de la ANAF.

În anul 2022, doar 382 de cadre didactice din judeţul Iaşi şi-au declarat venitul obţinut din meditaţii. Conform datelor la nivel naţional oferite de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), transmise la solicitarea ziarului Gândul, 382 de persoane fizice din judeţul Iaşi au depus la sediul judeţean al Finanţelor declaraţii unice (formular D212 – privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice) pentru activităţile cu cod CAEN 8552 – Învăţământ în domeniul cultural – limbi străine, muzica, teatru, dans, arte plastice şi alte arte şi cu CAEN 8559 – Alte forme de învăţământ.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
El e noul transfer al lui Dinamo! Fotbalistul de națională care a eliminat FCSB a semnat! Exclusiv
Capital.ro
Vești proaste pentru șoferii români care merg în această țară. Blocaje uriașe pe cele mai circulate autostrăzi
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Cel mai „liberal” dintre primarii PSD explică cum a făcut reformă, deși legea administrației nu-l obliga
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Mii de bunuri confiscate de ANAF, scoase la vânzare la prețuri mici. Românii vor putea cumpăra și de pe OLX
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România