Italian din Suceava, cercetat pentru contrabandă cu arme de vânătoare originale

Un cetăţean italian, domiciliat în localitatea suceveană Drăgoieşti, este cercetat penal pentru contrabandă calificată, după ce poliţiştii i-au confiscat zece arme şi muniţie aferentă, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
Iulian Tudor
19 mai 2013, 08:13
Italian din Suceava, cercetat pentru contrabandă cu arme de vânătoare originale

În urma unor activităţi investigative specifice, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Suceava l-au identificat pe cetăţeanul italian Leonardo G., de 63 de ani, care deţinea ilegal, la locul de reşedinţă din Drăgoieşti, zece arme de vânătoare originale şi muniţie aferentă de calibru 12 mm.

Cu ocazia cercetărilor efectuate a rezultat faptul că, în cursul lunii decembrie 2012, făptuitorul, sub motivaţia că în Italia este deţinător legal de arme de vânătoare, a introdus ilegal în România cele zece arme şi cartuşe de calibru 12 mm, prin intermediul unui alt cetăţean italian care a transportat armele dezasamblate, într-o geantă mare de voiaj, transportul fiind efectuat cu autocarul prin PTF Borş. Toate cele zece arme de vânătoare sunt originale şi în stare de funcţionare.

În prezenţa traducătorului autorizat, Leonardo G. a declarat că nu cunoştea prevederile Legii 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, considerând că nu are nevoie de autorizare pe teritoriul României.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”contrabandă calificată” şi ”nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

ARME şi MUNIŢIE, găsite în casa unei femei din Sibiu

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Cât de bogat este tatăl lui Sorin Grindeanu. Ce venituri lunare a încasat și ce moștenire impresionantă a primit soția sa
Capital.ro
Noua carte electronică de identitate. Decizia luată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Playtech.ro
Țara din UE care oferă gratis ChatGPT Plus timp de un an. Oricine poate primi abonamentul dacă face acest curs
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri”, la doi ani de la startul lucrărilor. Ce a mai rămas de construit din tronsonul Margina - Holdea
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Blocaj total în Bucuresti, după ce o mașină a intrat pe șinele tramvaiului 41! Cum se circulă în aceste momente
iamsport.ro
Prunea a răbufnit în direct după Craiova - U Cluj 5-0: ”Am înnebunit când am văzut, vorbeam singur! Spuneți-mi și mie de ce?!”
MediaFlux
România, în topul Europei privind milionarii! Numărul românilor ultrabogați, dublat în ultimii 5 ani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi