O şcoală din judeţul Iaşi trece de marţi în online iar în alte 17 se suspendă cursurile din cauza ninsorilor abundente

Elevii care învaţă la Colegiul Tehnic "I.C. Ştefănescu" din municipiul Iaşi desfăşoară activitatea didactică online, iar pentru alte 17 unităţi şcolare din judeţ s-a decis suspendarea activităţii, din cauza ninsorii abundente.
Filip Stan
08 ian. 2024, 16:37
O şcoală din judeţul Iaşi trece de marţi în online iar în alte 17 se suspendă cursurile din cauza ninsorilor abundente

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, în cursul zilei de luni după amiaza au fost suspendate activităţile de la şcolile gimnaziale din Ciurea, Comarna, Drăguşeni, Dumeşti, Drăguşeni, Crucea, Zmeu, Mironeasa, Miroslava, Corneşti, Mogoşeşti, Scânteia, Şcheia, Sineşti, Gârbeşti, Valea Lupului, Voineşti, precum şi Liceul Tehnologic Agricol din Miroslava.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ, a declarat, pentru Agerpres, că decizia suspendării cursurilor pentru luni după-amiază şi marţi, 9 ianuarie, a fost luată de consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar menţionate din cauza viscolului şi ninsorii abundente.

Reamintim că începând de duminică după-amiaza în judeţul Iaşi sunt înregistrate ninsori abundente, iar circulaţia vehiculelor se face cu dificultate.

Citeşte şi: Prognoza meteo 9 ianuarie 2024. Meteorologii anunță temperaturi scăzute în cea mai mare parte a țării

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?