Românii ar putea avea o nouă zi NELUCRĂTOARE, potrivit unui proiect de lege

Cea de-a treia zi de Paşte ar putea deveni sărbătoare nelucrătoare, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 12 deputaţi şi senatori PSD şi PPDD, aceştia afirmând, în expunerea de motive, că cea mai mare sărbătoare a creştinismului trebuie marcată solemn în toate cele trei zile.
Alina Costache
21 mai 2013, 19:06
Românii ar putea avea o nouă zi NELUCRĂTOARE, potrivit unui proiect de lege

Iniţiatorii sunt deputaţii PSD Constantin Adăscăliţei, Ioan Axente, Ileana Cristina Dumitrache, Mihăiţă Găină, Marian Ghiveciu, Horia Grama, Cornel Itu, Constantin Mazilu, Florian Nicolae, deputaţii PPDD Liliana Ciobanu şi Marioara Nistor şi senatorul PSD Laurenţiu Florian Coca, potrivit Mediafax.

Paştele este cea mai importantă sărbătoare creştină a anului. Sfintele Paşti sau sărbătoarea vieţii marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul şi armonia creştinilor. Obiectul acestei sărbători creştine este şi amintirea vie a patimii. Hristos a murit pentru noi şi a triumfat pentru noi. În moartea Lui stă mântuirea noastră, în Învierea lui stă biruinţa noastră. Sărbătoarea Paştelui, sărbătoarea luminii şi a bucuriei, şi-a păstrat până în prezent farmecul şi semnificaţia, fiind un moment de linişte sufletească şi de apropiere de familie„, se arată în expunerea de motive a proiectului care în prezent se află la Senat, primă Cameră sesizată.

Iniţiatorii mai susţin, în expunerea de motive, că este necesară instituirea ca sărbătoare legală în care nu se lucrează şi a celei de-a treia zi a Paştelui şi pentru că „Învierea Domnului este, pentru unele lăcaşuri de cult, prilej de dublă bucurie: praznic împărătesc şi ziua hramului bisericii„.

Citeşte şi O nouă ZI LIBERĂ pentru români. Un deputat propune ca 9 mai să fie declarată sărbătoare legală

În România există în prezent doar 12 zile libere consacrate prin lege în afara sărbătorilor de duminică, scriu iniţiatorii, precizând însă că de multe ori, în practică, patru dintre ele coincid cu zilele de week-end.

Ţara noastră este printre ţările cu cele mai puţine zile declarate legal nelucrătoare, iar cea mai mare sărbătoare a creştinismului, Paştele, cu cele mai profunde semnificaţii, ar trebui marcată în mod solemn în toate cele trei zile ale sale. Dintre ţările Uniunii Europene, Belgia este, de departe, cea care acordă cele mai multe zile libere muncitorilor, cu un total de 24 de sărbători legale în 2012. Alte ţări europene cu un număr mai mare de sărbători legale decât al nostru sunt: Ungaria (17 zile), Bulgaria (15 zile), Slovacia (14 zile), Malta (14 zile), Polonia (13 zile), Portugalia (13 zile)„, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul, pentru care Camera Deputaţilor este for decizional, vizează modificarea alineatului 1 al articolului 139 din Codul Muncii, astfel încât acesta să prevadă că zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt 1 şi 2 ianuarie, a doua şi a treia zi de Paşte, 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august – Adormirea Maicii Domnului, 30 Noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, 1 decembrie, 25-26 decembrie – prima şi a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cristi Balaj, reacţie fără precedent după ce Istvan Kovacs va conduce Liverpool – Real Madrid: “Am crezut în el de când l-am luat în brigadă! Am emoţii când arbitrează”
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
Ion Țiriac, 'achiziție' de 5 stele
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Tensiune la granița României cu Ucraina! Avioane F-16 și Eurofighter, ridicate de urgență
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai