Ioana Ginghină o apără pe Eva Măruţă: „Nu mi-a venit să cred când am văzut valul de hate. Chiar cred că sunt Dumnezeu”

Ioana Ginghină și-a spus părerea cu privire la scandalul în care a fost implicat numele Evei Măruță, povestind o întâmplare din propria viață personală.
Irina Dumitrescu
24 ian. 2024, 20:41
Ioana Ginghină o apără pe Eva Măruţă:

Ioana Ginghină nu-și explică valul de ură asupra Evei Măruță. Vedeta a rămas șocată în fața valului de comentarii negative care s-au năpustit asupra Evei Măruță, după debutul său în lumea cinematografiei. Actrița spune că acesta este fix același motiv pentru care ea a ales să nu-și mai expună fata în medul online, întrucât „gurile rele” găseau de fiecare dată ceva rău de spus. Aceasta nu este atitudinea unui om fericit, este de părere actrița, care consideră că cei care se află în spatele acestor jigniri și comentarii acide au, de fapt, frustrări și invidii personale.

„Nu mi-a venit să cred când am văzut valul de hate pe care l-a iscat acest copil nevinovat (n. r. referire la Eva Măruță). Am o singură întrebare. Cine sunt cei care judecă? Este incredibil ce impresie au oamenii cu telefonul în mână. Chiar cred că sunt Dumnezeu.

Mă uitam pe comentarii, nu era niciun „părerea mea” sau „așa cred eu”. Ruxandra a ales să nu mai fie expusă pe rețelele mele de socializare exact din același motiv. E o lume extrem de rea, invidioasă și tristă, până la urmă. Un om fericit nu critică un copil”, a declarat Ioana Ginghină, pentru Fanatik.

Marian Godină bagă bastonul de poliţist-filosof şi la „Tati part-time”. Ce spune de „actriţa” Eva Măruţă

Astfel, dacă în rândul celor mici mai există soluții, din partea unui părinte, cum se întâmplă în cazul Evei Măruță, atunci când copilul atinge vârsta adolescenței, lucrurile se schimbă, este de părere Ioana Ginghină, care a traversat deja astfel de episoade cu fiica sa. În această etapă de viață lucrurile devin prea sensibile, iar fiecare cuvânt trebuie adresat cu o mai mare atenție, față de cum se întâmpla în urmă cu câțiva ani.

„Eu am spus cu umor prin ce trece o mamă de adolescent. E foarte complicată perioada pentru că nu ai soluții la problemele care apar.

Ești doar spectator, un spectator cu multă iubire și răbdare, dar nu ai cum să intervii. E greu. Când copiii sunt mici, te poți implica în viața lor și orice problemă apare este rezolvabilă. În adolescență, nu mai merge așa simplu”, a mai spus Ioana Ginghină, pentru sursa citată.

Mitică Dragomir, reacție dură după ce Eva Măruță a fost bombardată de critici: „Amărâții ar vrea ca și copiii lor să fie acolo. S-au născut negri în cerul gurii”  

Soțul Ioanei Ginghină a ajuns și el în vizorul fanilor

Nu doar fiica Ioanei Ginghină a ajuns în vizorul fanilor, ci și soțul acesteia, care, la rândul său, nu-și mai dorește expunerea pe rețelele de socializare. Tocmai din acest motiv, actrița postează adesea fotografii în care apare singură, ori cu diferiți prieteni, dar nu înconjurată de familia sa.

„Cristi mi-a zis „Te rog să nu mă mai pui pe Instagram.” Deci de câte ori îl pun, e ceva rău, are un val de hate de groază, îi scrie lumea lui de toate, dar și femei. „Urâtule, de toate”. Lumea zice „vai dar te duci singură? De ce nu pui poze?” Nu pe feed, pun pe story, acolo dispare repede și lumea îl caută și îi dă bullying la greu, că nu e frumos, că a avut noroc că m-a găsit pe mine, că astfel e vai de capul lui. Eram șocată că sunt și femei. I-a scris o doamnă că dacă nu eram eu nu ajungea în Thailanda, dar el are agenție de turism.”, a declarat actrița, în cadrul emisiunii „La Măruță.”

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Inter – Napoli, LIVE VIDEO în Serie A – etapa 20. Cristi Chivu contra Antonio Conte, pentru titlu. Cum arată echipele de start. Update
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. Un mare cântăreț s-a stins prea devreme. Artistul era extrem de apreciat în întreaga țară
Playtech.ro
Nordicii au un truc genial pentru a împiedica frigul să intre pe la ferestre. Cum ajută folia alimentară în cazul aerului rece de afară
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Finalul așteptării! Cămătaru prevede că o echipă din SuperLiga va câștiga primul titlu după o ”secetă” îndelungată
MediaFlux
Mercur în Capricorn. Cele trei zodii care vor lua o decizie dificilă în această săptămână
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend