WWF: Carpaţii, ameninţaţi de frenezia centralelor hidroelectrice

La zece ani de la semnarea unei convenţii pentru protejarea Carpaţilor, mii de proiecte de centrale hidroelectrice ameninţă fauna şi flora acestui masiv muntos din Europa de est, a avertizat WWF.
Cristina Dinu
22 mai 2013, 06:03
WWF: Carpaţii, ameninţaţi de frenezia centralelor hidroelectrice

„Planul de a construi mii de centrale hidroelectrice în Munţii Carpaţi reprezintă o ameninţare imediată pentru sutele de cursuri de apă”, precum şi pentru faună şi floră, subliniază într-un comunicat organizaţia nonguvernamentală pentru apărarea mediului, citat de Agerpres.

„Riscul este deosebit de ridicat în Ucraina şi în România”, a indicat pentru AFP directorul de comunicat al WWF pentru programul Dunăre-Carpaţi, Konstantin Ivanov.

În România, peste 430 de microcentrale hidroelectrice sunt în faza de proiectare sau construcţie, dintre care peste un sfert în sau în apropierea unor zone protejate, denunţă WWF.

Această frenezie, încurajată de profitabilele certificate de aşa-zisă ‘energie verde’, a generat numeroase polemici.

La finele lui 2011, imagini cu excavatoare săpând în albiile unor cursuri de apă din zona protejată Natura 2000 din Munţii Făgăraş, în centrul României, au creat un scandal.

Ulterior, locul a fost invadat de circa 50 de microcentrale hidroelectrice, ‘provocând distrugerea unor râuri şi a unor specii’, a remarcat Ivanov.

O altă ameninţare importantă pentru Carpaţi o constituie proiectele de infrastructură de transport, potrivit WWF.

„Această fragmentare a habitatului creează preocupare pentru viitorul urşilor şi al carnivorelor mari’, arată organizaţia nonguvernamentală. Potrivit acesteia, în România, un proiect de autostradă între Deva şi Lugoj riscă să ‘întrerupă coridoare cruciale pentru deplasarea urşilor”.

Şapte ţări – Bulgaria, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia şi Ungaria – au semnat acum zece ani o convenţie pentru protejarea Carpaţilor, un masiv muntos unic ce adăposteşte unele din cele mai importante populaţii de urşi, lupi şi râşi din Europa. Convenţia a permis dinamizarea cooperării, înregistrându-se unele succese în ce priveşte gestionarea durabilă a pădurilor, notează WWF.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Explozie puternică la o școală din Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați
Fanatik.ro
De ce îl urăște, de fapt, Walter Zenga pe Cristi Chivu. Ștefan Beldie dezvăluie motivele pentru care fostul antrenor al FCSB este invidios „până la frustrare” pe tehnicianul român al lui Inter
Capital.ro
Prețuri carburanți luni, 2 noiembrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și motorină la început de săptămână
Playtech.ro
Poți depăși o mașină care merge cu 30 km/h dacă ai linie continuă? Regula pe care mulți șoferi o interpretează greșit
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la Rapid: ”E foarte posibil ca Daniel Pancu să fie dat afară!”
MediaFlux
Horoscop 2 noiembrie 2026. Noiembrie începe cu ambiții mari și planuri date peste cap! Cine pornește de la zero și ce zodii au un avantaj neașteptat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT